Multe se schimba dupa mersul de-a busilea al bebelusului. Pana si felul in care deschizi usa.
Eu sunt mai smucita de felul meu, mai ales la mine acasa. Usile sunt inchise si deschise cu putere, scaunele imi cam zboara de sub fund cand ma ridic, sertarele se trantesc zgomotos in locasurile lor, manerele termopanelor sufera cand aerisesc domiciliul, lucrurile zboara la locul lor – ca sa nu fac multe drumuri inutile, nu mai spun ce val-vartej sunt in bucatarie, mai ales intre chiuveta si aragaz. Ce mai, o tornada!
Bine ca n-am vitrine, ca tandari strangeam dupa sters praful de pe ele. Pana sa apara copilul, singura mea grija era sa ma mai temperez cand dormea barbatul, dar nici atunci nu-mi reusea intru totul. Dupa nastere s-au mai calmat apele un pic, pana am vazut ca bebelusul are somn din ala bun, care nu-i sare cand imi mai scapa lucruri din mana. Bucurie mare, ca pierdeam mai mult timp cu mangaiat manere de usi si sertare. Dar ce sa vezi: a venit vremea auto-controlului obligatoriu. Mi-am dat seama dupa ce i-am dat copilului un picior in frunte (nu te speria, abia l-am atins, dar m-am cutremurat de parca i-as fi rupt o mana) pentru ca nu l-am vazut strecurandu-se in spatele meu, de-a busilea. Astfel incat am zis ca trebuie sa fac o lista de situatii parinte-copil cu risc de accident:
Ai grija cum te ridici de pe scaun. Este o mare posibilitate ca bebelusul sa fie agatat de unul din picioarele sale si sa nu-ti dai seama. Ai putea doar sa-l tarasti cat colo sau sa-l lovesti de-a binelea. Al meu, de exemplu, este intr-o etapa de puternica imitare: cum stau pe scaun, cum vrea si el. Prin urmare, e mai mereu prin preajma.
Ai grija cum te ridici de la masa. E o diferenta fata de prima situatie: bebe s-a bagat de-a busilea sub masa si s-a ridicat tinandu-se de marginea scaunului tau. Cand te vei ridica, isi va pierde punctul de sprijin si va cadea, lovindu-se de restul scaunelor sau de picioarele mesei. Al meu are, momentan, o mare placere din mers pe sub masa, tinandu-se de scaune (e drept, merge cocosat, ca a depasit masa in inaltime, dar tot insista sa faca asta).
Ai grija cum deschizi usa. Pentru ca nu stii cine se ascunde (sau doar se joaca nestingherit) dupa ea. Cand revin in living din dormitor, baie sau intru in casa din balcon trebuie sa am grija intotdeauna la cum manevrez usile. Lui Tudor ii place sa se bage prin colturi cu o jucarie la care roade stand in fund, sprijinit de vreo usa. Sau isi face de lucru dupa usa camerei sale, pe care o inchide, aproape. Si doar n-o sa las copilul singur la el in dormitor, cu usa inchisa, nu? Trebuie sa vad ce face, macar din cand in cand. Mi s-a mai intamplat sa-l ating un pic cu usa si cand vreau sa ies dintr-o camera in care este si el. Daca e asa de mic si silentios si imediat se baga intre picioarele mele!
Ai grija cum inchizi usa. Aici e cu prinsul degetelor, si la balama, si in partea dinspre broasca. La ce viteza au manutele unui copil cand isi propune sa ajunga undeva sau sa atinga ceva, nici n-ai sa crezi cum ii pot intra degetelele in locuri pe care tocmai le-ai verificat cu cateva clipe inainte. Nu mi s-a intamplat sa-l accidentez asa pe Tudor si asta numai pentru ca am pierdut deja vreo doua unghii in incidente cu usi, iar amintirile ma rascolesc. Fara gluma, cred ca i-as strivi degetele.
Ai grija cum deschizi sertarele. De la nivelul cel mai de jos si pana la nivelul fruntii copilului, sertarele sunt la fel de periculoase ca usile. Sunt foarte ispitoare, mai ales cand te vede folosindu-le, astfel incat vine in goana sa faca la fel. Si nici nu-ti dai seama ca e langa tine cand tragi temeinic de un sertar ca sa-ti iei ce-ti trebuie. Intr-o zi am fost complet bulversata de faptul ca am atins copilul cu sertarul in frunte pentru ca era agatat de mobila ca sa vada ce fac eu. Cand naiba a crescut atat de-a ajuns pana acolo??
Ai grija cum inchizi sertarele. La fel, cu viteza luminii se poate infiinta langa tine fara sa-ti dai seama, tocmai cand esti pe punctul sa-ti termini treaba la sertar. Te si streseaza faptul ca ai o mana ocupata (cu ce-ai luat din sertar), cu cealalta vrei sa inchizi, cu care mana sa mai indepartezi copilul atomic de pericol? Nu spera ca ala micu’ o sa-si retraga degetelele din zona, mai bine elibereaza-ti o mana si fereste-l de un accident.
Ai grija cum pui lucrurile la loc. De obicei, le aruncam la loc. Sau le puneam pe marginea pieselor de mobilier, unde imi era mai la indemana sa ajung. S-a terminat si cu asta. Nu mai arunc nimic, ca nu se stie cum aterizeaza in zona (sau in capul, Doamne fereste) al copilului. Ma duc pana unde am treaba si asez lucrurile temeinic la loc: cat mai spre centrul mobilei, cat mai departe de raza de actiune a „rapitorului”. Trage tot ce prinde si nu aproximeaza greutatea obiectului pe care-l apuca. Asa ca, de obicei, si-l scapa peste picioare.
