Mai bine zis, bebelușii născuți pe continentul negru plâng mai puțin decât cei europeni. De ce? Iată experiența unui medic homeopat, de orgine africană, care și-a terminat studiile în Marea Britanie și chiar a profesat acolo o bună perioadă de timp, dar care a decis să nască în Kenya. Și care poate afirma oricând că bebelușii din Africa plâng mai puțin decât cei din restul lumii.
Dincolo de cercetări și statistici, J. Claire K. Niala este o mamă care a învățat să-și “citească” bebelușul fără ajutorul cărților de specialitate. În ciuda pregătirii sale de medic homeopat, pe care și-a însușit-o urmând cursurile unei prestigioase facultăți de medicină din Marea Britanie.
Care este povestea ei? Într-un amplu articol postat pe drmomma.org, J. Claire K. Niala explică pe larg cum a decis să nască și să-și crească fetița pe continentul african. Născută în Kenya, J. Claire K. a copilărit în Coasta de Fildeș, iar la 15 ani s-a mutat în Anglia, la studii. A urmat Medicina și s-a specializat ca medic homeopat, ba chiar și-a deschis propriul cabinet. Cu toate aceste a știut dintotdeauna că vrea să-și crească prichindeii în țara natală. “Sunt o femeie africană modernă – cu două diplome universitare și la a patra generație de femei care muncesc. Dar când vine vorba despre copii, sunt o africană tipică. Nu concep viața fără copii. Când am rămas însărcinată, trăiam încă în Marea Britanie. Dorința mea de a deveni mamă acasă, în Kenya, a fost atât de mare încât mi-am vândut cabinetul și casa și m-am stabilit în altă țară în doar cinci luni după ce am aflat că sunt însărcinată. Însă am procedat la fel ca orice mamă din Marea Britanie: am citit cu lăcomie tot ce se putea citi despre sarcină, naștere și îngrijirea bebelușilor. Toate cărțile și site-urile de specialitate. Mai târziu, bunica mea mi-a spus că bebelușii nu citesc și că tot ce ar fi trebuit să fac este să-mi <citesc> bebelușul. Revenind la cărți, am dat peste informația conform căreia bebelușii din Africa plâng mai puțin decât cei din Europa. Iar acest lucru m-a intrigat: De ce?”, povestește medicul homeopat.
Răspunsul l-a aflat mai târziu. Odată stabilită în Kenya, J. Claire K. a început să observe mamele de acolo: cum își purtau bebelușii peste tot, deși în primele șase săptămâni, nou-născuții sunt ținuți mai mult în casă.
“Primul lucru pe care l-am observat, în ciuda omniprezenței, a fost că e destul de greu să vezi, la propriu, un bebeluș kenyan. Pentru că, de obicei, sunt atât de bine înfășurați în acele sisteme de purtare, încât rămân lipiți de mame și nu le poți vedea chipul (uneori, sunt purtați astfel și de tați). Chiar și bebelușii mai mari sunt purtați astfel, iar pe deasupra au o păturică. Abia dacă zărești o mână sau un picior, în niciun caz ochii sau nasul. Sistemul de înfășurare este o replică a mediului din pântece. Bebelușii sunt feriți la propriu de stresul ambiental.
►Citește și Ce știi despre babywearing? Beneficii și recomandări
Al doilea lucru care mi-a atras atenția a fost diferența de cultură. Înn Marea Britanie, înțelegem plânsul bebelușilor: plânsul de foame, cel în care este necesară schimbarea scutecului, cel provocat de colici... În Kenya, este total opus. Nu există noțiunea de a lăsa bebelușul să plângă. În cazul în care se întâmplă înseamnă că se întâmplă ceva grav, iar situația trebuie remediată imediat. Mi-a dat seama mai exact despre ce e vorba după ce am născut, iar bunica mea de la țară a venit să ne viziteze. Fetița mea plângea încontinuu, iar eu, obosită până la epuizare, uitasem absolut tot ce citisem despre îngrijirea nou-născutului. Eram disperată, însă pentru bunica mea totul era foarte simplu. < Nyonyo (Alăpteaz-o)!>, era răspunsul ei la fiecare plânset al micuței”.
Iar J. Claire K. a aplicat sfaturile bunicii. Cu excepția momentelor în care era necesară schimbarea scutecului ori eliminarea aerului, fetița sa era alăptată la fiecare scâncet, indiferent dacă îi era foame sau pur și simplu avea nevoie de un moment de răsfăț. Și, astfel, medicul homeopat a intrat în rândul mămicilor africane care își poartă bebelușii peste tot și care adoptă co-sleeping-ul.
Și, astfel, a descoperit secretul bebelușilor africani care plâng mai puțin decât cei europeni. E vorba despre o simplă simbioză între mamă și prunc, care pune accent pe nevoile simple și clare ale nou-născutului.
►Citește și 10 lucruri despre alăptare pe care probabil nu le ştiai
După patru luni însă, J. Claire K. a revenit la recomndările pe care le tot citise în timpul sarcinii și a decis că este momentul ca fetița ei să înceapă diversificarea. Îi era destul de greu să-și consulte pacienții, fără ca laptele să țășnească din sânii ei, ori fără ca bona să intre în cabinet și să-i aducă bebelușul pentru alăptat. Și, astfel, a încercat să-i facă micuței un program de alăptare, cu ore fixe, nu la cerere. Rezultatul? Șoc. Cea mică a refuzat orice altă sursă de hrană în afară de laptele matern. Iar plânste, iar nopți nedormite.
Și astfel, bunica a apărut din nou în peisaj. “Am sunat-o, i-am povestit, a ]nceput s[ râdă și m-a întrebat dacă iar am citit din cărți. Apoi mi-a explicat că alăptarea nu trebuie făcută după un program. <O să-ți spună ea când e pregătit să mănânce și altceva>, mi-a spus bunica. Prin urmare, viața mea a început iar să se deruleze cu încetinitorul și am amânat întoarcerea mea la job”, povestește J. Claire K.
La final, care este concluzia medicului homeopat? “Citește-ți copilul, nu cărțile. Alăptarea nu are un curs liniar – are suișuri și coborâșuri dar și un curs ciclic. Tu ești expertul în ce priveștenevoile bebelușului tău!”.
Ești de acord cu J. Claire K. Niala?
