Până mai zilele trecute credeam că numai nouă ni se întâmplă așa ceva, dar aflu că treaba asta nu ține de noi, nici de faptul că suntem părinți de fată și nici măcar de vârsta ei.
Am povestit aici cum se întâmplă cu mersul la baie când ți-e lumea mai dragă, dar acum nu pot să nu scriu și despre sete. Și nu orice fel de sete, ci SETEA. Sete care pare să mai păcătoasă ca aia pe care o simt oameni după ore bune în deșert. Setea care-i lovește pe copii când îi pui la culcare.
Sigur știți despre ce vorbesc 
Sau nu?
►Citeşte şi Când mi-am lăsat copilul să mă crească
La noi e regulă. Și lucrurile stau cam așa: facem un duș, apoi ne jucăm, ne hârjonim sau citim/inventăm povestea de seară. Apoi mai pălăvrăgim puțin, timp în care eu mă rog să nu ațipesc în timp ce vorbește cu mine. Câteodată chiar reușesc să stau trează până când îmi povestește ea cine știe ce nebunie de la grădi sau mai știu eu ce amintire din ultima vacanță. Câteodată nu.
Oricum ar fi, la un moment dat, inevitabil, când eu spun – mami, hai, te rog mult, hai să dormim că este târziu – răspunsul este: -Dar, mami, mie mi-e sete!
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
