Cum l-am adus pe Aris acasă din maternitate, l-am aşezat într-un coşuleţ împletit şi l-am lăsat să doarmă frumos cât noi, ceilalţi ai casei, l-am vegheat şi ne-am topit de dragul lui.
Seară, toţi s-au dus în camerele lor, iar eu am rămas cu puiul de om. Eram noi doi, patul mare şi coşuleţul albastru cu ursuleţi. Puiul era proaspăt schimbat, avea poftă de lapte şi de somn. A supt bine şi apoi a adormit liniştit la pieptul meu. Ţin minte că l-am desprins uşor şi l-am aşezat lângă mine în pat, cât să îmi simtă mirosul şi căldura. Nu m-am gândit nicio clipă că i-ar fi fost mai bine în camera lui sau în coşuleţul de lângă patul mare. Am adormit şi eu curând.
După vreo două-trei ore, s-a trezit şi m-a căutat. L-am simţit imediat, ştiam că îi e foame. A supt pe săturate şi pe întuneric, apoi ne-am culcat amândoi la loc. A fost că şi cum nici nu ne-am fi trezit. În următoarele nopţi, am făcut fix la fel. Aveam grijă să îl spăl şi să îi pun un scutec curat înainte de somn, şi evităm pe cât posibil să îl schimb noaptea. Ce sens ar fi avut să aprind lumina şi să ne trezim amândoi de tot, în loc să păstrăm starea aceea de semiluciditate, care ne ajută să fim dimineaţa odihiţi şi cu mintea limpede?
►Citeşte şi 4 sfaturi exceptionale pentru somnul bebelusului
Înainte să îl aşez pe Aris nou născut şi adormit în pat cu mine, nu m-am consultat cu niciun specialist, nu am recitit pasaje din nicio carte, nu am stat să pun argumente în balanţă şi nu am cerut părerea nimănui. Am făcut pur şi simplu ce am simţit. Mi s-a părut firesc să îl ţin lângă mine şi nu m-am temut că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Dimpotrivă, ştiam că îi va fi mai bine decât i-ar fi putut fi în orice alt loc din lumea asta.
►Citeşte şi Mirosul de pui al meu
Îl simţeam că îi e foame înainte să apuce să plângă şi îi ofeream sânul înainte să mi-l ceară. Fiecare dintre noi ştia pe de rost ce are de făcut. Mă aplecăm uşor spre pui, iar el venea spre mine şi îşi primea lăpticul după poftă inimii, fără cantităţi măsurate şi fără timp contorizat. Cum se satura, adormea. Uneori mai repede, alteori după mai mult timp. Dar mereu cu mult calm. Aşa frumos ne-au trecut primele luni, cu linişte şi iubire. Au fost luni minunate din viaţă mea.
Apropierea de pui ne-a făcut un car de bine amândurora: eu eram mai caldă şi mai bună decât fusesem vreodată, el era un omuleţ împăcat că mama lui era mereu acolo.
(…)
Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
