Puţine lucruri pe lumea asta mă liniştesc şi mă umplu de bine ca mirosul de iubire din părul puilor mei. Şi de pe pielicica lor.
La început miroseau a lapte. Obişnuiam să îmi afund nasul în perişorul lor, să îmi închid ochii şi să mă pierd efectiv în euforia momentului. Uitam şi de nesomn, şi de griji şi de orice durere, iar când deschideam ochii puteam face orice. O vreme. Apoi o nouă porţie de adulmecat perişorul cu iz de lăptic şi iubire mă repunea pe linia de plutire. Şi nu eram doar eu vrăjită de mirosul de bebeluş. Mama, prietenele mele şi alţi oameni dragi simţeau la fel, deşi în mod cert efectul de vraja era cel mai puternic asupra mea.
►Citeşte şi Şi dacă iese tot băiat, ce faci?
Ştiam că într-o zi fiecare dintre copiii mei îşi va pierde mirosul de lapte şi mi-era nespus de teamă de asta. S-a întâmplat însă treptat şi, absorbită de restul schimbărilor care au venit odată cu transformarea fiecăruia dintre ei din bebeluş în băieţel, n-am realizat că mirosul din perişor li se schimbase cu unul nou. Diferit, dar cu acelaşi efect liniştitor şi magic asupra mea.
(…)
Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
