Dragă Mark,
Îți scriu cu speranța că vei citi această scrisoare când vei deveni adult. Mă rog, am citit ieri un studiu care zice că bărbații se maturizează pe la 43 de ani, așa că de fapt sper să citești scrisoarea undeva după 25 de ani. Adică să o recitești și atunci, chiar dacă o vei mai citi înainte.
De câteva săptămâni te-a „mușcat” virusul independenței. Și nu doar că faci diverse lucruri care demonstrează acest lucru, cum ar fi să încerci să sari de la înălțimi mult mai mari, să înoți fără aripioare, deși tu nu știi să înoți sau, mai nou, să îți placă să intri singur în magazine și să cumperi diferite lucruri.
Nu, nu doar că faci aceste lucruri, dar ne spui zilnic (nu e o exagerare, deși sunt convins că așa îți va părea) că abia aștepți să crești și să faci doar ce vrei tu. Să poți să faci lucruri singur, fără noi: să ieși fără noi în parc, să te vezi cu prietenii tăi și nu cu ai noștri.
Ba, spre ușoara disperare a maică-tii, când ți-am spus că probabil că pe la 15 ani vei putea face sex, toată fața ți s-a luminat de încântare, ceea ce pentru mine a devenit un adevărat stress, căci n-aș vrea să mă cheme la grădiniță și să-mi spună că ai început să te lauzi pe acolo cu chestia asta.
Nu mă înțelege greșit, mă bucur că ești așa. Dar nu mă așteptam să fii așa la 5 ani și 4 luni (da, ai avut vârsta asta odată, demult). Și nu mă așteptam ca procesul să se declanșeze atât de rapid.
Căci (și, de fapt, despre asta vreau să-ți povestesc în această depeșă) independența asta, deși pare cool (și de cele mai multe ori și este), vine și cu o problemă pentru noi, părinții tăi: ca orice ființă independentă, nu suporți niciun fel de constrângere. Nu mai suporți aproape deloc (nu că ai fi suportat vreodată) să ți se spună ce trebuie să faci, cum trebuie să faci, de ce trebuie să faci. Pe scurt, părinții tăi sunt, în acest moment, un fel de Dr. Jekill și Mr. Hyde în același timp: fie suntem cei mai grozavi părinți, fie suntem cei mai enervanți. Nu există cale de mijloc, pendulăm între aceste 2 extreme, metarmorfozându-ne uneori mai rapid decât putem duce.
Pe de o parte, este un sentiment minunat, n-o să te mint. E grozav să văd că îți susții punctul de vedere cu atâta înverșunare, cu argumente de cele mai multe ori solide. Mă face să mă simt mândri de noi, de Iulia și de mine, că am reușit să creștem un astfel de copil.
Ca să nu mai zic cât sunt de distractive unele replici de-ale tale. Îți voi da două exemple, în primul rând pentru că nu vreau să le uit vreodată:
1. Săptămâna trecută, în timp ce Iulia și cu mine ne așezasem la masă, te-am rugat, pentru că tu încă nu o făcusei, să-mi aduci și mie o sticlă cu apă. Bodogănind, mi-ai răspuns: Am ajuns și sclavul tău!
2. Ieri, când îi reproșai nu-mai-știu-ce Iuliei, i-ai spus că simți că ea a devenit Copleșitoare. Wow!
Dar există și cealaltă față a monedei: când aud în fiecare zi că sunt cel mai enervant tată din lume, că mereu tre’ să fac cum zici tu și altele asemenea, e obositor. Nu, mint, e dureros de-a dreptul.
Oricât îți spui și oricât știi că nu e așa și că e doar o reacție la nervi, tot doare. Pe cât de mult te bucură în teorie, pe atâta te macină în practică. Cui naiba ar putea să-i placă să i se spună la nesfârșit că e un dictator? Nii măcar dictatorii nu suportă să audă asta.
Să știi că mi-a fost foarte greu până să accept că trebuie să fiu și așa. Mereu mi-am închipuit că dacă voi încerca să fiu prietenul tău, vom reuși să rezolvăm totul ca între prieteni, fără certuri și supărări. Nu e așa. În viața reală de familie, nu e așa. Uneori, părintele trebuie să fie în primul rând, părinte. Și să facă ce crede el că e mai bine (admițând că asta nu e neapărat corect de fiecare dată) într-o situație dată.
Nu vrei să știi cât de greu mi-a fost să accept că, pentru a-ți fi cel mai bun tată, trebuie să fiu, din când în când (sau zilnic, dacă te-aș întreba pe tine) cel mai enervant tată. Trebuie să fiu de partea cealaltă a baricadei și să simți că nu sunt în spatele tău, așa cum ți-am promis să-ți fiu mereu.
Nu vrei să știi cum mor de fiecare dată un pic când citesc în ochii tăi dezamăgirea pe care ți-o provoc pentru că pare că nu înțeleg că tu știi cel mai bine ce e bine pentru tine.
(…)
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
