A plecat la 25 de ani, cu un copil mic în brațe, hainele în saci și speranța în suflet. După cinci ani, zâmbește victorioasă trecutului și își dă seama că a răzbit mai bine decât credea chiar și ea. Astăzi, la povești de viață, Raluca Bădița, blogger la Cocktail de viață, femeia care a avut curajul să plece dintr-o relație toxică, fără să se mai uite înapoi.
-O sa mă pierzi! Într-o zi voi pleca de lângă tine! Te rog, schimbă-te!
-Nu ai pe nimeni. Nici nu o să te ia altcineva. Tu nu te uiți la tine?
Cam așa decurgeau discuțiile între mine și fostul meu soț, în ultimul an de căsnicie. Și îl credeam când spunea că nu o să mă mai ia nimeni, că eu sunt o proastă și o urâtă. Dar am știut și că nu asta visam eu pentru mine atunci când eram adolescentă.
Altfel se comportă un bărbat cu o soție, o mamă, o femeie.
► Citeşte şi Nu sunt o mamă Zen și nici plină de instincte materne nu sunt
Altele erau principiile mele de viață.
Sunt mamă tânără. Mă rog, sunt mamă de când eram foarte tânără. Până la 30 de ani am avut norocul de a face și învăța multe. Sunt genul de om care se aruncă cu capul înainte, trăiește totul pe pielea lui, apoi merge și spune și altora ,,nu faceți ca mine, doare al dracului de tare”. La 23 de ani îl aveam deja pe fiul meu cel mare. M-am căsătorit cu acte în regulă doar pentru că nu știam să fiu o femeie modernă și am vrut să evit replici de genul „cum, ai copil cu el și nu te-a luat de nevastă? Wow, dar asta este chiar un păcat. Biata de tine”.
(..)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
