Agresivitatea este un comportament normal pentru copiii cu varste intre 1 si 3 ani. Este o stare si un sentiment pe care daca nu-l cunoaste si nu-l manifesta, nu-l poate intelege si, implicit nu l-ar putea gestiona. Parintii nu trebuie sa raspunda cu violenta si nici sa fie scandalizati de gesturile agresive ale copilului, nici macar atunci cand sunt indreptate impotriva lui.
Copilul invata agresivitatea si violenta de la parinti. A tipa la copil, a-l ameninta sau a-l certa cu voce ridicata, sau, si mai rau, a-l lovi, sunt comportamente agresive pe care copilul la invata si le aplica la randul sau pe principiu, daca face mama, pot si eu.
“Eu sunt centrul pamantului!”, acesta este principiu care care ii aduce copilului confort afectiv. Parintii consolideaza aceasta stare. Dar exista si replica. Daca parintele se impune sau incearca sa se impune in fata copilului, inevitabil si el va incerca acelasi lucru si se poate intampla sa-i loveasca in incercarea de a se impune in relatia cu parintii sai. Agresivitatea poate sa fie si o cale de marcare a teritoriului, de exprimare a frustrarii si furiei.
Nu exista nici un motiv deci de a vedea in aceste explozii agresive o tulburare de comportament la copil. Parintele trebuie insa sa-i explice ca este o atitudine negativa, dar si de ce este o atitudine negativa. Copilul trebuie sa invete diferenta intre bine si rau. iar parintele trebuie sa-i ofere alternative al agresivitate: "Daca cineva te-a suprat mergi in camera ta. Nu iti dau voie sa ma musti sau sa ma tragi de par" sau "Fratele tau e trist pentru ca l-ai batut. Nu trebuie sa te comporti asa".
Este bine ca parintele sa-l inveta pe copil cum sa obtina, civilizat, unele lucruri, dar si cum sa ofere, iar situatiile in care cel mic se poarta civilizat trebuie incurajate si laudate.
