Nebunia in care traim, ritmul infernal, problemele, grija aproape fizica pentru ziua de maine ne-au facut sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Ce este cel mai grav este ca rutina si ritmul coplestitor al zilelor noastre ne fac sa nu ma bagam de seama lucrurile esentiale. Iar neatentia noastra, a adultilor, a oamenilor mari ii atinge si-i afecteaza pe cei mici in cea mai mare masura. Nu vrem asta. Stiu sigur ca nu vrem asta, asa ca nimic nu poate sa fie mai util decat sa te lasi tras de maneca si adus in lumea reala a celor mici.
Sa ma explic.
In primul rand ca realitatea, asa cum o vad si cum o inteleg copiii este realitatea cea adevarata, este realitatea corecta. Daca vrem sa fim coreti fata de ei, noi, oamenii mari, trebuie sa ne raportam la realitatea lor. Nu judecati lumea lor, cu mintea voastra. Judecati lumea lor cu mintea si mai ales cu sufletul lor. Doar asa o sa puteti sa-i crestei oameni mari, si mai ales oameni adevarati.
In al doilea rand a avea grija de copilul tau nu inseamna doar a-l hrani, a-l imbraca si a veghea la siguranta lui. Nu inseamna doar sa te joci cu el. Nu inseamna numai sa-l asculti si sa-i spui povesti seara la culcare. Evident toate acestea sunt necesare, dar mai trebuie ceva.
Parintii mai au nevoie de intelepciunea de a-i da copilului curaj, incredere in el, putere sa treaca demn, senin si drept prin viata. Pe de o parte toata grija parinteasca trebuie completata de puterea exemplului. Adica multumeste tu celor din jurul tau, atunci cand trebuie sa spui multumesc, ca sa-l inveti sa spuna si el multumesc....daca ii spui sa spuna multumesc, nu-i sufiecient. Pare poezie? Nu-i!
Eu cred ca parintii trebuie sa puna in copii lor taria de a se arata lumii asa cum sunt. Nu-i comparati, nu-i judecati, nu-i certati! Indemnati-i, aratati-le, explicati-le, povestiti-le din copilaria si din lumea voastra, implicati-i. Toate acestea fac mai mult decat toate jocurile si toate povestile la un loc.
Fiti alaturi de ei, dar lasati-i sa aiba parerea lor, logica lor, lasati-i sa aiba parte de propriile lor experiente, de propriile lor lupte, de propriile lor nereusite si de victoriile lor. Face mai mult decat toata grija pentru hainele si hrana lor.
In al treilea rand, invata sa-ti asculti copilul. Invata sa intelegi ce gandeste, cum gandeste si modeleaza gandurile lui catre bine, catre frumos. Si asta tot poezie pare, dar nu-i!
....
Ca mai toti dintre noi, am si eu un cont pe Facebook. Am citit zilele astea doua insemnari ale prietenilor mei virtuali care m-au pus pe ganduri.
Primul este un mesaj al lui Sergiu Mihalcea. L-am copiat si-l redau cu punct si virgula: "Am pus un copil de 3 ani pe o masuta. Mica. De sufragerie. I-am zis si mimam:
- Acum, uite, ridic niste pereti de geamuri in fata ta, perete aici, perete aici, inalti cu geamuri.
M-am ridicat pe varfuri ca si cand ii vorbeam peste geam:
- Acum, nu poti cobori decat cand eu iau geamurile!
Si am plecat. Ce a facut copilul? A ramas intepenit. Intai m-a rugat sa dau geamurile jos. Am tacut. Apoi, a inceput sa planga: <Suuuunt prizonieeeer!!!.
Putea sa isi puna fundul pe masutza si intr-un pas era jos. N-a facut-o! Acum, umpleti mintea copiiilor cu limite invizibile si transferati-le frustrarile voastre si vedeti ce se intampla peste ani!".
Al doilea mesaj este o scrisoare. Un elev anonim scrie profesorului lui. Nu conteaza cine a scris scrisoarea, nu conteaza daca este sau nu un elev cel care a gandit texul acesta. Mesajul este cel care are valoare.
Oameni mari! Ascultati si primiti lectiile pe care cei mici ni le dau despre lume si viata. Atata vreme cat o sa putem sa le primim cu mintea deschisa, o sa-i putem creste cu adevarat oameni adevarati, puternici, buni, care sa inteleaga ce inseamna sa iubesti, sa traiesti, sa pierzi, sa lupti si sa invingi, sa continui si sa perseverezi, sa dai si sa primesti, sa ceri si sa astepti, sa aduni si sa imparti. Adica sa le faci pe toate cele care sunt de facut in viata!
sursa foto: Cristiana Göbel Photography
Lectii de la copii, pentru oamenii mari
Ce sa mai vorbim?! Ma gandeam sa fac si eu testul geamului cu Teodora mea, dar iti pot spune precis ca ea 'sparge' geamul. 
) Am rugat-o si eu odata sa stea intr-un castel imaginar , sa astepte acolo si sa se joace pana faceam eu o treaba... am gasit-o in alta camera, a spus ca a iesit in gradina, la flori. 
