Sari la conținut

10 întrebări pe care să i le pui copilului tău pentru a-l ajuta să aibă o atitudine încrezătoare

Mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu surprinsă de modul în care fetele mele se blochează în anumite discuţii şi mi-am dat seama cât de important este să le învăţ cum să vorbească şi cum să gândească despre ele, despre pasiunile şi aspiraţiile lor şi în special cum să adopte o atitudine încrezătoare.

Atunci când le punem copiilor întrebările potrivite îi încurajăm să adopte un comportament pozitiv şi, indirect, îi punem în postura de a trece la acţiune. Pentru că orice acţiune este urmărea unui gând, a unei idei. “Mi-e foame” este ideea care anticipează pregătirea mesei. “Vreau o rochie nouă” este gândul care ne scoate din casă şi ne trimite direct la mall.

Ca părinţi e important să-i învăţăm pe cei mici cum să-şi impună atitudinea potrivită pentru a avea rezultatele pe care şi le doresc. Iar una dintre modalităţile pentru a realiza acest lucru este să discutăm cu ei lăsându-i să găsească singuri răspunsurile.

O parte dintre întrebările de mai jos ne ajută şi pe noi, ca părinţi, să ne cunoaştem mai bine copiii, să ne întărim legătura pe care o avem cu ei şi nu în ultimul rând să-i înţelegem mai bine.

1.Care sunt cele 5 cuvinte care te descriu cel mai bine?
Această întrebare îi face pe copii să se gândească la ei din două puncte de vedere: cel propriu, în care se vor descrie aşa cum se văd ei (sau cum îşi doresc să fie) iar cel de-al doilea punct de vedere va fi despre părerea pe care ştiu că o au ceilalţi despre ei. E interesant de văzut lupta interioară care se dă în capul lor, pentru a face alegerea potrivită.

2. Ce îţi place cel mai mult să faci? Ceva care te face fericit?
Scopul acestei întrebări este de a-i trimite pe cei mici direct la lucrurile care-i fac fericiţi şi de a-i ajuta să conştientizeze că pot alege mai des acele activităţi care le aduc bucurie. Cu puţin noroc, asta îi va face în viitor să aleagă hobby-uri sau chiar meserii pe care le vor practică cu plăcere.

3. Ce ştii să faci cel mai bine astfel încât să poţi să-i înveţi şi pe alţii?
O întrebare care îi ajută pe copii să îşi conştientizeze valoarea şi potenţialul şi le reaminteşte că întotdeauna există ceva de oferit. Iar încrederea în sine este cea care îi încurajează să se perfecţioneze în continuare.

4. Care este cel mai minunat/îngrozitor lucru care ţi s-a întâmplat?
O întrebare grea care ne aduce aminte tuturor că în viaţă există şi soare dar şi furtuna. Viaţa este un mix de experienţe bune şi rele iar asta face totul şi mai interesant. De asemenea, îi ajută pe cei mici să-şi dea seama că nici cele mai rele experienţe nu durează pentru totdeauna. Şi că dacă nu ar fi ploaie nu am avea nici curcubee.

5. Ce ai învăţat din aceste experienţe?
Oricât de mult le-am explica şi le-am povesti celor mici diverse lucruri, până nu le vor experimenta pe pielea lor nu vor înţelege în totalitate despre ce e vorba. În general când învăţăm din experienţe se presupune că nu vom repeta aceeaşi greşeală de două ori.

6. Care dintre prietenii tăi crezi că îmi place cel mai mult? De ce?
“Spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti”, aceasta este ideea din spatele acestei întrebări. Anturajul este unul dintre cei mai importanţi factori în dezvoltarea proprie. Punându-i pe cei mici să se gandesca la toţi prietenii lor şi să-i analizeze, vor reuşi singuri să identifice persoanele care au o influenţă pozitivă asupra lor dar şi pe cele care le încetinesc evoluţia şi progresele.

(…)

Citeşte mai mult pe meseriadeparinte.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!