Sari la conținut

Activitati suplimentare? 5 semne care iti arata cand copilul tau a ajuns la limita

Engleza, balet, pian, dansuri moderne, karate, inot, teatru… Se pare ca toate au devenit un “must-have” pentru orice copil in ziua de azi. Cu cat mai multe activitati suplimentare, cu atat mai bine! In goana de a ne educa prichindeii cat mai bine, uitam sa-i mai lasam sa si respire. Afla care sunt semnele care te anunta cand este momentul sa nu-i mai incarci programul copilului tau…

E firesc ca fiecare parinte sa isi doreasca tot cei mai bun pentru copilul sau. Insa exista situatii in care aceasta dorinta se poate transforma in cel mai aprig dusman. Mai ales atunci cand vorbim despre activitatile extrascolare. Cursuri de engelza, balet, teatru, karate, inot, dansuri moderne… toate pe langa temele pe care le primesc la scoala. Poate ca cel mic isi doreste sa invete si engleza, sa si danseze ca in filme ori sa fie campion la karate, insa cele 7 zile ale saptamanii, respectiv cele 24 de ore dintr-o zi, nu sunt de ajuns. Iar copilul ajunge sa fie mai mult obosit decat multilateral dezvoltat.

Cu siguranta, ai observat copii care merg la locul de joaca cu ghiozdanul dupa ei. Sau ca prietenele tale nu mai pot sta in vizita ori nu mai pot iesi la o cafea pentru ca trebuie sa-si ajute copiii la teme. Poate, si tu esti la fel. Incearca sa iesi un minut din tot iuresul asta si reflecta un pic la 5 situatii care iti pot indica faptul ca prichindelul tau are un program supraincarcat.

1. Copilul tau este morocanos mai tot timpul? Raspunde mormaind de fiecare data?
2. Este in permanenta stresat de faptul ca mai are vreun exercitiu de facut la engleza sau ca nu da mai multe goluri la fotbal? Ori nu ii iese plie-ul la ora de balet?
3. Nu mai are timp de joaca, de prieteni, de familie? Nici macar sa iasa cu tine la un film?
4. Iti este din ce in ce mai greu sa stati pur si simplu de vorba? Sa-ti mai povesteasca despre ce se intampla la scoala sau despre ce a mai vazut la televizor?
5. Ii vorbesti mereu rastit atunci cand nu se grabeste sa ajunga la una dintre activitatile extrascolare?

Daca ai raspuns “DA” la toate intrebarile de mai sus, atunci este momentul sa iei o pauza. Inseamna ca programul copilului tau este supraincarcat, iar acest lucru se va rasfrange asupra sa mai tarziu, atat din punct de vedere al sanatatii, dar mai ales pe plan personal. Psihologii avertizeaza asupra faptului ca ne suprasolicitam copiii cu prea multe activitati extrascolare. Potrivit mom.me, cel mai bine ar fi sa selectezi cursurile si sa te asiguri ca cel mic are timp si de scoala, si de prieteni, si de familie, dar si de odihna. Cel mai bine ar fi sa alegi o activitate, cel mult doua pe sezon. De exemplu, iarna poate merge la karate si engleza, iar vara – la inot si la dansuri moderne. Important este sa-i placa ceea ce face, dar fara sa-i incarce prea tare timpul liber.

Prin urmare, discuta deschis cu prichindelul tau despre ce ii place, despre ce cursuri ar vrea sa urmeze, fara insa a neglija si actrivitatile pe care tu le consideri necesare: meditatiile la matematica sau orele suplimentare la engleza.

Care sunt disciplinele extrascolare pe care tu le consideri necesare in programul unui copil?

Foto: Hepta

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!