Felul în care copiii mei îşi zâmbesc cu gura până la urechi, felul în care se sorb din priviri şi se provoacă unul pe celălalt, chimia lor frumoasă şi modul în care se joacă deja împreună uneori mă copleşeşte. Asta până când nu vor amândoi fix aceeaşi jucărie şi tot norul ăsta roz şi pufos se risipeşte, dar aşa e joacă între fraţi…
Mă bucur să îi văd împreună, să o văd pe ea curioasă, iar pe el foarte grijuliu dar şi teritorial. Ah, şi câteodată îşi zâmbesc într-un fel care parcă îmi dă de înţeles că vor face multe năzbâtii împreună.
Piruetele magice ale lui Alex
Prima mostră de distracţie frăţească am primit-o acum vreo 3 luni. Eram în sufragerie cu toţii. Alex era agitat şi mai avea (prea) multă energie de consumat aşa că a un moment dat a făcut o piruetă. Când mă pregăteam să îi spun să aibă grijă la piesele de şah de pe jos, din braţele mele Sara izbucneşte în râs. Ştiţi voi…un râs din ăla adorabil de bebeluş de te face şi pe tine să râzi instant. Se uită la Alex. Nu eram sigură dacă a râs “din cauza” piruetei aşa că l-am rugat pe Alex să mai facă una. Copilul, în culmea fericirii că poate fi în centrul atenţiei, executa. În secunda următoare Sara începe să râdă iar în hohote. Nu cred că mai e nevoie să vă spun că din clipa în care era clar că Sara râde la piruetele lui nu a fost chip să îl mai oprim. Piruetele simple au fost înlocuite cu unele mai speciale, mai rapide, cu efecte speciale, cu “yuuuhhuuu” piţigăiat şi cu prăbuşiri spectaculoase la final. Sara râdea într-una, ca bebeluşii pe care îi mai vedeţi pe Youtube râzând din te miri ce. Nu îl scăpă pe Alex din ochi şi râdea de numa’.
La un moment dat ne-am gândit că dacă râde aşa la piruetele făcute de un omuleţ de 110cm, unele executate stângaci de un om de 190cm vor fi primite cu şi mai mare entuziasm aşa că tati şi-a încercat şi el norocul. A fost total fail. Sara nici măcar nu a zâmbit. Iar când Alex a revenit cu piruetele sale cu puteri magice, Sara era toată un râs colorat din nou.
Ei şi treaba asta a ţinut vreo 15 minute bune, până a obosit ea de la atâta râs. Şi îmi pare rău că nu am înregistrat nebunia asta frumoasă de la bun început, dar eram aşa de scufundaţi în moment că am uitat.
O bună bucată de vreme Alex a fost singurul care putea să o facă pe Sara să izbucnească în râs fără efort, uneori cu o piruetă, alteori cu o mişcare rapidă sau poate doar un cuvânt cum ar fi “badoing”.
Ce-i al meu e al meu, iar ce-i al tău e tot al meu!
Asta pare să fie regula stablita de Alex când vine vorba de jucării. Sara se poate juca doar cu câteva din plușurile lui pentru că nu vrea să îi fie umplute cu bale bebelușești. El însă ar vrea şi bufniţa care cântă şi cuburile ei cele noi. La fel se întâmplă şi cu vechile lui jucării de când era bebe pe care i le dăm Sarei să se joace. În ultima vreme însă “berbeaca” noastră a început să protesteze când Alex îi ia jucăria din mânuţele pufoase.
(…)
Citește mai mult pe cristinaotel.ro!
