Cu toţii am văzut copii mici care lovesc. Între 1 ai 5 ani o asemenea atitudine este foarte des întâlnită. Să nu mai facem pe puritanii, am văzut şi oameni mari care lovesc atunci când nu le convine ceva. Deci aparent este o soluţie la frustrare destul de întâlnită la rasa umană. Aşa că nu este de mirare că copiii fac ceea ce le vine în mod natural.
Să îi lăsăm atunci pe copii să lovească? Nu putem. Vrem să avem un copil care trăieşte în societate. Şi în societate violenţa nu este acceptată. Decât dacă eventual este îndreptată împotriva cuiva anume şi eşti plătit pentru asta. Dar aici este o cu totul altă discuţie. Să ne întoarcem la problemele noastre mici, de părinţi: ce facem dacă copilul nostru obişnuieşte să îi lovească pe ceilalţi copii?
În primul rând trebuie să înţelegem că lovim atunci când suntem foarte frustraţi şi nu mai găsim o altă soluţie. Şi copiii mici, între 1 şi 5 ani, sunt în permanenţă frustraţi de cât de puţine lucruri ştiu şi de cât de puţine lucruri pot face.
În al doilea rând nici nu au limbajul prea bine dezvoltat. Aşa că, dacă de la un copil mai mare ne putem aştepta să spună „Nu lua jucăria este a mea şi vreau să mă joc eu acum cu ea”, la un copil mai mic nu este neobişnuit să îl vedem că loveşte direct.
În plus, copiii sub 5 ani nici nu îşi controlează bine impulsurile. Iar la un an de zile nu şi le controlează deloc. Ca să nu mai spunem că ei nu au noţiunea că atunci când lovesc pe celălalt îl doare. Compasiunea se instalează de obicei pe la vârsta de 3 ani.
Acestea fiind spuse, haideţi să vedem ce poţi face efectiv atunci când copilul tău loveşte
Prevenirea
Aşa cum previi apariţia unui accident prin acoperirea prizelor la fel ar trebui să previi şi loviturile. Tu, ca părinte, ştii deja când este cel mai probabil să lovească – când este foarte obosit, când este foarte entuziasmat, când i se pare că a petrecut prea puţin timp cu tine şi tot aşa.
Dar, desigur, ţi-ai dat şi tu seama, oricât ai încerca nu poţi preveni cu totul astfel de reacţii. Important este că atunci când se întâmplă să nu te pierzi cu firea. Nici nu ţipă şi nici nu lovi înapoi, nu ai face altceva decât să încurajezi asemenea comportamente.
Educaţia
Deci eşti calmă. Şi explici: „Persoană pe care ai lovit-o acum simte durere. Aşa cum ai simţit tu când ai căzut acum două minute. Suferă şi este tristă”.
Nu uita nici de sentimentele micului „bătăuş”: „Îmi dau seama că eşti supărat, ai fi vrut să te joci tu acum cu această jucărie, dar trebuie să termine de jucat cu ea”.
Scuzele. Psihologii spun că nu este productiv să îl obligi pe copil să îşi ceară scuze, asta doar va spori frustrarea. Dar poţi face tu asta ca exemplu, sau doar să aminteşti: „Atunci când provoci rău cuiva îţi ceri scuze că să arăţi că îţi pare rău că s-a întâmplat aşa”.
Oferă alternative. Spune ceea ce din punctul tău de vedere este evident, pentru că pentru un copil nu este aşa: „Data viitoare când vrei o jucărie spune - te rog, aş vrea şi eu jucăria. Este posibil să ţi se dea. Oferă şi tu ceva la schimb.”
Şi, nu uita „războiul” între copii nu trebuie transformat într-un război între părinţi. Simţul umorului ajuta mult.
