Ce este tantrumul? Cum se manifesta? Si ce legatura are cu crizele de nervi ale unui copil? Mamica-blogger Dina Taralunga povesteste care este experienta ei.
Cand am auzit prima data de tantrum, habar nu aveam ce e si cum se manifesta.
Stiu doar ca vorbeam cu sora-mea la telefon, povestindu-i, insarcinata fiind cu Beatriz, cat de greu ma descurc cu Andre cand il iau de la gradinita: ma bate, urla ca nu vrea acasa, ca vrea cu Mada educatoarea in loc sa vrea cu ma-sa, imi da picioare si pumni, o data, exact acum 2 ani, pe o zapada cat casa eram in taxi, aproape ca era sa zboare afara din masina, abia il tineam, ce mai, eram depasita clar de situatie. Cand venea momentul sa il iau de la gradi, imi venea sa plang. Avea 2 ani, Beatriz mai avea 4 luni si se nastea. Atunci mi-a zis sora-mea: citeste si tu despre tantrumuri.
Problema e ca eu nu invat citind. Cred ca am o eroare de calcul de cand am fost programata. Deci, nu pot! Daca ma intelege careva. De aia nu mi-a placut la scoala. De aia ma duc la Otilia. Imi place sa imi explice cineva, numai mie, sa imi spuna, uite si eu am patit asa, nu doar teorie si cum ar trebui sa se intample intr-o lume perfecta. Sa fiu ochi in ochi, sa simt ce mi se spune.
Oricum, m-am dus grabita la net sa caut despre trantrumuri ca si cand acolo gaseam reteta perfecta de cum sa faci sa nu mai urle copilu’ degeaba si tu cand ii spui ”hai jos din masina ca am ajuns acasa”, el sa inteleaga si sa se dea jos si nu sa urle 15 minute ca el vrea sa ramana in masina cu lumina stinsa la -5 grade si sa iti dea si vreo 2 picioare in burta cand incerci sa-l aduci in casa. Evident, nu am gasit. Nu exista reteta si in nici un caz perfecta.
Exista o definitie si niste exemple, dar de ce copilul urla in magazin dupa a zecea punga de bomboane sau nu vrea sa se culce decat la 12 noaptea si atunci cu urlete sau pumni in freza, sunt lucruri mult mai complexe decat ai putea sa le citesti pe internet.
Precum stiti, nu sunt psiholog si nici unul in devenire, sunt mama a doi copii, foarte diferiti si incerc sa fac tot ce pot sa le ofer o educatie ”ca la carte”, fara sa imi incalc principiile mele la care tin cu dintii. La propriu. In primul rand – mancare sanatoasa sau maxim ce se poate oferi. Deci, daca copilul vostru bea Coca Cola sau mananca parizer, treceti la urmatorul blog, nu are sens sa ne chinuim reciproc.
A
sa ca, nu luati de buna ce zic eu aici, tratati-o ca simpla experienta.
Tantrumuri are toata lumea, de cand ne nastem. Uitati-va la mine: cand am nervi, imi vine sa smulg varul de pe pereti chiar daca stiu sa spun clar si tare ce ma doare. Nici nu stiu ce ma enerveaza mai tare: ala care zice – da, stiu ca am gresit, ai dreptate sau ala care zice – nu e adevarat, nu intelegi ce spun?? Atunci urlu si eu, rau…..deci, tantrum la 34 de ani. Asta ca sa nu va asteptati de la copilul vostru de 2-3 ani sa inteleaga cand ii ziceti ca nu poate merge singur pe strada ca vin masini. Si sa ii dati si una la fund ca…na, sa priceapa mai bine, apropo de #37lasuta.
Acuma, imaginati-va un copil care se duce la gradinita prima data. Nu face bani, nu il motiveaza nimic – pe modelul adultului in prima lui zi de lucru – este lasat, ca sa isi faca parintii lui treaba si el stie asta, chiar daca are 1 sau 2 ani. Pai eu as plange o zi si o noapte, ceea ce, apropo, s-a si intamplat, motiv pentru care parintii mei au decis sa ma creasca niste matusi fara copii, pana la vreo 4 ani. Asa cred ca am ajuns cam nesociabila si nici zodia nu ma ajuta.
Asa rezolva majoritarea parintilor situatia, il iau din colectivitate, aleg varianta mai simpla, pentru ei, nu pentru copil. Sa ne intelegem! Cine nu suporta plansul copilului – parintele. Acolo trebuie lucrat in primul rand. (Se intelege ca nu vorbim de gadinite sau crese cu adevarat problematice, cum aud in ultima perioada).
(…)
Am invatat, in timp, ca daca momentul sau mediul nu ne permite (suntem in magazin, metrou, intr-o vizita, etc), putem calma spiritele cu o rezolvare de moment: la copiii mici le dam suzeta, le dam ce ne cer, negociem sau schimbam brusc subiectul – asta faceam eu cu Andre la inceputuri, fara sa imi dau seama: ii dadeam o jucarie noua cand plangea si astfel il ”faceam sa uite” sau, altfel spus, ascundeam mizeria sub pres. Apoi, acasa, in mediul nostru, punem limite la copil ajuntandu-l sa scoata frustrarile anterioare prin plans. Povesteam eu intr-un alt articol cum am stat cu Andre sa il fac sa planga vreo cateva ore bune. Pentru ca Andre nu plange usor. Iar copiii care nu plang usor aduna multa frustare iar crizele sunt si mai greu de dus. Atat de copil cat si de parinte. Otilia chiar recomanda, ca dupa o sesiune de plans a copilului, parintele, in general mama, sa faca o sesiune de LP (Listening Partnership) pentru a scoate si ea din frustari. Nu e usor sa iti faci copilul sa planga si sa auzi ca esti o mama rea.
(…)
Daca macar o persoana isi schimba atitudinea dupa acest articol inseamna ca nu am stat degeaba pana la 1 noaptea sa il scriu.
(…)
Citeste mai mult pe mamipetocuri.ro!
Foto: Pixabay.com
