Ce părinte nu-și dorește ca prichindelul său să ajungă un adult responsabil, împlinit în toate planurile?! Iar una dintre condiții este încredera în sine, în propriile foțe. De fapt, încrederea reprezintă unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care un părinte i le poate oferi copilului său. Cum? Descoperă în articol recomandările lui Carl Pickhardt, psiholog şi autorul a 15 cărţi despre creşterea copilului.
Cei de la The Independent prezintă într-un amplu articol cât d eimportnată este încrederea în sine în dezvoltarea unui copil. Atunci când aceasta îi lipseșete, copilului va fi foarte greu să încerce lucruri noi deoarece îi va fi frică să nu îi dezamăgească pe ceilalţi sau să eşueze. Carl Pickhardt, psiholog şi autorul a 15 cărţi despre creşterea copilului, susţine că „inamicii încrederii în sine sunt descurajarea şi frica“. Tocmai de aceea, părintele trebuie să își susțină și să își încurajeze prichindelul când acesta se confruntă cu probleme sau sarcini mai dificile.
Ce trebuie să faci, mai precis? Iată care sunt sfaturile lui Carl Pickhardt care te pot ajuta să-ți crești copilul cu o mare încredere în propriile forţe:
Apreciază efortul depus. Nu contează rezultatul
Copilul tău a dat golul câştigător pentru echipa sa? Sau a fost stângaci în timpul jocului? Indiferent de rezultat, ar trebui să îi apreciezi efortul. Prichindelul tău nu ar trebui să se simtă niciodată jenat pentru că a încercat. „Atunci când are în vedere atingerea unui obiectiv, faptul că încearcă din greu îi creşte mai mult încrederea de sine decât dacă ar câştiga imediat“, spune Pickhardt.
Repetiția este mama învățăturii
Încurajează-ţi copilul să repete şi să persevereze în ceea ce îl interesează, dar ai grijă să nu pui prea multă presiune asupra lui. Tocmai de aceea ar trebui să-I cunoști foarte bine limitele.
Lasă-l să îşi rezolve problemele singur
„Ajutorul părintelui poate diminua încrederea în sine a copilului, mai ales dacă este ajutat constant şi nu este lăsat să-şi înfrunte singur problemele“, explică psihologul. Dacă faci mereu munca grea în locul copilului tău – de exemplu, îl ajuți prea mult la teme - acesta nu îşi va dezvolta niciodată abilităţile şi încrederea necesare pentru a-şi putea rezolva problemele de unul singur.
►Citește și Lasă-ți copiii să se descurce singuri! 6 situații în care nu trebuie să intervii
Nu te aştepta ca micuţul să se comporte ca un adult
„Când copilul simte că este bine doar dacă se comportă la fel ca părinţii lui va fi descurajat de acest standard nerealist. Încercarea de a atinge aşteptări atât de mari îi poate reduce încrederea în sine“, recomandă Carl Pickhardt.
Liber la… întrebări!
Câteodată, şirul de întrebări al unui copil poate fi enervant, însă ar trebui încurajat. Paul Harris, profesor la Universitatea Harvard, spunea pentru The Guardian că este benefic pentru dezvoltarea copilului să pună întrebări deoarece realizează că „sunt lucruri pe care nu le ştie, că există lumi ale cunoaşterii pe care încă nu le-a vizitat.“
Pune-l la încercare!
Arată-i copilului tău că poate realiza obiective mici în vederea îndeplinirii unui obiectiv mai mare - precum a merge pe bicicletă fără ajutorul roţilor ajutătoare. „Părinţii le pot creşte încrederea copiilor prin faptul că le oferă acestora responsabilităţi“, subliniază psihologul.
Fără excepţii, nici măcar pentru copilul tău
Tratamentul special poate comunica o lipsă de încredere. „Dreptul nu este un substitut pentru încredere“, afirmă specialistul.
Renunță la critică
“Ți-am spus că n-o să fii în stare să faci...?!”. O replicp des folosită de părinți, folosită de cele mai mlute ori fără intenție. Însă nimic nu îţi descurajează mai tare copilul decât atunci când îi critici eforturile. Este benefic să le oferi un feedback şi anumite sugestii, dar nu le spune niciodată că au făcut o treabă proastă. Dacă copilul tău este speriat de eşec deoarece ştie că tu te vei supăra pe el şi vei fi dezamăgit, este foarte posibil ca acesta să nu încerce lucruri noi.
Din greșeli se învață!
Lasă-l să greșească din când în când şi învaţă-l cum să procedeze data viitoare. Psihologul spune că părinţii ar trebui să vadă aceste momente ca pe o oportunitate în care să le explice copiilor că nu trebuie să se teamă de eşec.
Oferă-i noi experienţe!
Pickhardt spune că părinţii au responsabilitatea de „a creşte experienţele de viaţă ale copilului astfel încât acesta să fie încrezător atunci când este pus în situaţii noi.“ Atunci când îţi expui copilul unor noi experienţe, va învăţa că oricât de diferite şi de înspăimântătoare pot părea lucrurile el le poate face faţă.
Învaţă-l cât mai multe lucruri
Tu eşti eroul / mentorul copilului tău cel puţin până acesta devine adolescent, aşa că foloseşte această putere şi învaţă-l cum să gândească, cum să se comporte şi cum să vorbească. Încearcă să îi dai un exemplu bun. Psihologul spune că dacă acesta te vede pe tine reuşind, va avea mai multă încredere că şi el poate face acelaşi lucru.
Nu îți manifesta îngrijorarea pentru el
Îngrijorarea părintească poate fi interpretată de copil ca o lipsă de încredere. Psihologul spune că „atunci când tu dai dovadă de încredere ca părinte, acest lucru îi generează încredere şi copilului.“
Problemele se pot depăși și cu laude
Viaţa nu este corectă, iar orice copil va trebui să înveţe acest lucru la un moment dat. Pickhardt spune că atunci când aceştia se confruntă cu anumite greutăţi este bine să le evidenţiezi faptul că luptându-se vor deveni mai puternici. Este important să îi reaminteşti copilului că drumul către succes este presărat şi cu multe eşecuri.
Ajută-l, însă nu exagera!
Ajutându-l prea mult îi poţi reduce capacitatea de a se descurca singur. „Ar trebui ca mai întâi să îl lăsăm să se descurce singur şi abia apoi să intervenim, acest lucru le va creşte stima de sine“, mai spune psihologul.
►Citește și Cum scapi de tendinţa de a-ţi proteja copilul prea mult
Limitează-i timpul petrecut pe internet
Nu îi permite copilului tău să se ascundă în spatele unui ecran. În schimb, ar trebui să îl încurajezi să interacţioneze şi să lege prietenii cu oamenii din lumea reală. „Încrederea de sine în lumea virtuală (de asemenea importantă) nu este acelaşi lucru cu încrederea de sine de care trebuie să dai dovadă în lumea reală“, spune psihologul.
Autoritate cu măsură
Atunci când părinţii sunt prea stricţi pot afecta stima de sine a copilului. Psihologul subliniază că „dependenţa de a ţi se spune mereu ce trebuie să faci îl poate face pe copil să nu mai fie îndrăzneţ.“
Cum ți se par recomandările psihologului Carl Pickhardt?