Ni se întâmplă adesea să ne plângem că nu mai avem timp de nimic întrucât trebuie să ne ocupăm prea mult de copii. Dar, totodată, există şi numeroase voci care atrag atenţia că părinţii de acum sunt mult prea protectori răpindu-le copiilor şansa de a face orice singuri şi de a se dezvolta.
Iar tendinţa de a fi prea protector este un pericol real, nu sunt numai vorbe în vânt. Când am făcut eu şcoala generală mă duceam şi mă întorceam singurăde la şcoală. Părinţii nu erau nici măcar acasă să îmi deschidă uşa, să îmi pună masa. Acum, la școala copilului meu, părinţii s-au revoltat şi erau gata să meargă la protecţia copilului întrucât învăţătoarea le-a explicat că este normal ca elevul să meargă singur din clasă până la poarta şcolii de unde va fi preluat de părinte. Ei bine, lor chiar şi această distanță de 100 de metri, cu doi portari care supervizează totul, li s-a părut prea mult. Deci suntem obsedaţi de control.
Cum poţi face pentru a reduce acest control şi să ţii copilul în acelaşi timp în siguranţă?
Analizează comportamentul pe care îl ai şi scrie toate gesturile pe care le faci şi care nu sunt absolute necesare – să îl ţii de haină când aştepţi la semafor, să îl îmbraci, să îi duci supa la gură cu lingura. Fiecare astfel de comportament trebuie identificat şi corectat pe rând.
Învaţă să vezi lucrurile pozitive
Îţi este frică să nu alerge şi să răcească, îţi este frică să nu dea supa pe jos, îţi este frică să nu mănânce prea puţin, îţi este frică să nu adoarmă prea târziu şi tot aşa. Gândeşte-te la lucruri bune, ca să nu stai numai cu gânduri negative: îşi va dezvolta corpul, va mânca atât cât are nevoie, când va pune capul jos va adormi într-o clipită etc.
►Citește și Lasă-ți copiii să se descurce singuri! 6 situații în care nu trebuie să intervii
Nu numai îngrijorarea este iubire
Ne-am obişnuit să ne exprimăm iubirea prin îngrijorare. Dacă nu ne îngrijorăm înseamnă că nu ne pasă. Există însă şi alte moduri, mult mai bune, de a ne arăta iubirea.
De exemplu, ne putem arăta iubirea având respect pentru alegerile lor – acceptând să aleagă singuri ce vor să mănânce, cu ce să se îmbrace, cu cine să se joace şi unde să meargă.
De îndată ce pui o etichetă comportamentul tău este dictat ca să vii în ajutor. Dacă îţi spui că ai un copil timid atunci în permanenţă vei avea tendinţa de a-l ajuta în interacţiunile cu alţii, ceea ce pare să ajute, însă de fapt împiedică formarea unor deprinderi. Mai ales că, adesea, ne putem înşela cu privire la caracterizarea pe care am făcut-o şi, oricum, copiii sunt într-o continuă transformare.
Stai deoparte
Cea mai bună modalitate de a previni intervenţia frecventă şi inutilă în viaţa copilului este să stai deoparte. Nu sta în permanență cu ochii pe el. Sau, dacă o faci, nu interveni, nu da sfaturi. Asta îţi va permite să ai un pic de timp liber. Şi, în acelaşi timp, vei reuşi să observi de ce are copilul nevoie cu adevărat. Pentru că, dacă va dori ceva, va veni să îţi ceară.
Analizează-te
Crezi că este vorba despre copil, despre faptul că el nu poate. Însă este vorba şi despre tine. De ce crezi tu în permanenţă că el este în pericol sau neajutorat? Ţi-e frică că nu vei putea să îl protejezi? Este ceva ce ţi-a lipsit mult în copilărie şi ai vrea acum să compensezi?
Nu alerga la prima cerere
Copiii evident vor încerca să facă cât mai puţine, dacă văd că este cineva în permanenţă dispus să facă lucruri pentru ei. De asta la grădiniţă mănâncă şi se îmbracă singuri în timp ce acasă se plâng că este imposibil. Dacă ştiţi că sunt capabili să facă un lucru singuri nu îl faceţi voi. Şi chiar dacă fac ceva pentru prima oară normal este să încerce, să îşi folosească mintea şi îndemânarea ca să găsească singuri o soluţie.
