Caldura de afara te toropeste si te oboseste, iar cel mai bun lucru pe care il ai de facut zilele acestea este sa iei copiii si sa mergi cu ei la piscina. Nimic nu se compara cu cateva ore petrecute langa racoarea apei.
Ai grija insa unde mergi cu copiii la baie. Chiar daca inotul si balaceala sunt distractive si benefice pentru a-i mentine in forma pe pustani, exista pericolul sa existe germeni care ii pot imbolnavi. Un studiu efectuat in America asupra sistemelor de filtrare a apei a incercat sa determine care sunt cei mai periculosi si des intalniti germeni din piscinele publice.
Doi paraziti - Cryptosporidium si Giardia – sunt germenii responsabili pentru cele mai multe epidemii de diaree printre inotatori. Cryptosporidium ridica un motiv in plus de ingrijorare deoarece este extrem de infectios si nu este eliminat complet de clorul din apa (care ucide cea mai mare parte a germenilor).
Un studiu publicat in numarul din iunie 2008 al revistei Emerging Infectious Diseases editata de CDC a studiat 160 de piscine publice din zona Atlanta pentru a determina cat de des intalniti sunt cei doi paraziti, chiar daca nu provoaca o epidemie. Cercetatorii au analizat probe de la sistemele de filtrare ale piscinei colectate la sfarsitul sezonului de inot si a constatat ca unul din 12 sisteme continea unul sau ambii paraziti. Cu metodele utilizate, cercetatorii nu au putut stabili daca acesti paraziti au fost in viata sau ar putea provoca o boala. In timp ce 1 din 12 poate ca nu pare mult, trebuie sa stii ca piscinele in care s-au identificat cele mai mari probleme au fost cele pentru copii, bazinele comunitare si piscinele de dimensiuni mici. Surprinzator, piscinele care au avut mai putini inotatori pe saptamana au fost, de asemenea, in topul piscinelor care contineau cei doi paraziti.
Acesti paraziti sunt raspanditi atunci cand cineva inghite apa contaminata cu fecale, mananca alimente contaminate sau se schimba scutece contaminate fara sa se spele pe maini.
Criptosporidioza intestinala este boala provocata de parazitii din familia Cryptosporidium. Infectia cu aceste organisme produce simptome ca:
- Diareea apoasa
- Greata
- Voma
- Febra
- Crampe stomacale
Ca urmare a diareei si vomei, oamenii cu criptosporidioza se dezhidrateaza si uneori pierd in greutate.
Organismul traieste in intestinele persoanei sau animalelor infectate si isi gaseste locul in fecale. Parazitii cryptosporidia sunt extrem de rezistenti, pot trai in afara organismului pentru perioade lungi de timp si pot supravietui in prezenta clorului si a altor dezinfectanti. Organismul a fost gasit in apa de baut si in piscinele din intreaga lume, inclusiv in tarile ultradezvoltate.
Cryptosporidium se raspandeste prin contactul cu apa, solul sau suprafetele care au fost contaminate cu fecale infectate. O persoana contacteaza infectia prin inghitirea parazitului, ori prin punerea in gura a unui aliment sau obiect infectat, ori prin inghitirea apei infectate. In plus fata de piscine, este posibil sa iei infectia din orice fel de apa in care te balacesti, chiar si rau sau mare. Cei care merg pe munte si beau apa de izvor sunt de asemenea expusi riscului.
Simpomele de criptosporidioza dureaza intre una si doua saptamani si incep intre doua si zece zile de la infectie. Unii oameni care se infecteaza nu au nici un fel de simptome, altii au simptome pentru mai mult de o luna. Criptosporidioza poate fi extrem de contagioasa; persoanele infectate trebuie sa aiba o igiena impecabila si sa evite sa inoate in lacuri, piscine sau mare cel putin doua saptamani dupa ce simptomele s-au remis.
Inotatorii pot urma cateva reguli pentru a se proteja si a proteja alti oameni impotriva germenilor:
- Nu inota atunci cand ai diaree sau copilul tau are diaree
- Nu inghititi apa din piscina si ai grija sa nu iti intre in gura
- Ai grija de igiena: fa un dus inainte de inot, stabileste-le copiilor pauze dese de balaceala, nu schimba scutecele copilului decat la baie (si nu pe marginea piscinei)
Copiii si femeile gravide se pot imbolnavi grav, daca se infecteaza cu Cryptosporidium sau giardia. Infectia cu Cryptosporidium poate pune viata in pericol persoanelor cu sistemul imunitar compromis (cum ar fi cele cu SIDA, pacientii cu transplant de organe sau cei care primesc anumite tipuri de tratamente pentru cancer). Alte boli luate din apa „de agrement” cauzeaza deseori si alte probleme (de piele, ureche, ochi, sau duc la infectii respiratorii).
Intereseaza-te inainte de a merge cu cel mic la inot, despre masurile de igiena care se iau la piscina. Nu trebuie sa renunti la a mai merge la baie, ci este de ajuns sa mergi in locuri cat mai sigure si sa respecti masurile de siguranta. Daca apa este distractia favorita a copilului, nu i-o refuza fara motiv. Iata aici o lista a parcurilor acvatice din Romania, insotita de informatii utile. Cu putina grija si atentie, piscinele si parcurile acvatice raman locurile favorite de distractie pe timpul verii.