S-a întâmplat din nou. Stăteam la masă cu cei doi copii ai noştri, când fetiţa şi-a băgat mâna sub fustă.
„Nu ne jucăm cu p..a la masă. Scoate mâna de acolo, du-te la baie şi spală-te pe mâini şi vino înapoi”. S-a strâmbat puţin, a bombănit ceva, s-a ridicat de la masă şi s-a întors după vreo două minute.
Copiii mici… se ating singuri. Destul de mult. Li se pare fascinant. Iar atunci când eşti mic, nu cunoşti ruşinea, dezgustul sau teama de propriul corp. Corpul este doar un corp şi e normal să vezi tot ceea ce poate face. Iar asta… este uimitor, mai ales că atunci când eşti mic, tânăr, corpul nu te supără cu nimic. Nu este nimic sexual în ceea ce fac copiii, este doar vorba despre exploatare, de cunoaştere şi de creare de plăcere uşoară.
Prima dată când mi-am surprins copiii făcând asta nu am putut spune nimic. Am rămas înmărmurită, fără să pot avea o reacţie. Ştiam doar că nu voiam să ţip sau să îi spun „NU” sau „opreşte-te”. La ce ar fi ajutat asta? Sigur, nu aş mai fi părut deloc stângace, pusă faţa în fetiţei mele care se masturba, inconştient, în plină zi, în sufragerie, dar la ce ar fi ajutat asta - să o învăţ să se teamă sau să îşi ignore vaginul?
M-am gândit numai la asta vreo două zile şi, aşa cum era de aşteptat, mi-a şi dat şansa să pun în practică decizia mea.
“Draga mea, nu ne jucăm cu p..a în sufragerie”, i-am spus a doua oară, când am surprins-o. A sunat ridicol şi foarte ciudat, dar măcar era adevărat… L-am introdus pe acest „noi”, şi nici nu am minţit-o cu nimic… “E ok să ne jucăm cu p..a, dar în intimitatea noastră, atunci când suntem singuri în baie sau în propriul dormitor. Dacă vrei să te joci astfel, du-te acolo”.
Micuţa mi-a zâmbit şi asta a făcut.
Nu mâncăm în dormitor, nu ne atingem p..a în sufragerie şi a devenit evident că nu ne atingem p..a la masă.
Sunt ceea ce americanii numesc „sex-positive”, adică un om cu o atitudine pozitivă faţă de sex. Acest lucru nu înseamnă că vorbesc cu fetiţa mea de patru anişori despre cât de bine este să faci sex. Înseamnă doar că nu îmi mint copilul cu privire la sex.
Noi, părinţii, ne minţim copiii foarte des: Moş Crăciun, iepuraşul de Paști, Zâna Măseluţă… sau despre cât de mult înseamnă 10 minute. Minţim o grămadă.
Aşa că mi se pare normal să nu mai minţim şi despre sex.
Nu aş vrea să crească şi să le fie ruşine de propriul corp sau să fie confuzi. Nu vreau să le creez o lume fascinantă în care berzele aduc copii. Vreau să fiu sinceră, în toate privinţele.
Am vorbit cu o mulţime de mame despre momentul „marii discuţii”. Dar nu cred că va veni acel moment cu copiii mei, pentru că ei deja ştiu o mulţime de lucruri. Am citit cărţulii despre „De unde vin?” şi “Cine face bebeluşii?”, aşa că am acoperit mare parte din varietatea acestor subiecte. Vorbim despre naşterea naturală şi despre cezariană, pentru că ambele au avut de-a face cu naşterile lor, şi vorbim şi despre faptul că da, mami şi tati mai fac sex. Iar când vor mai creşte, vom vorbi şi despre contracepţie.
A-ţi minţi copilul despre sex nu ajută cu nimic, pe nimeni. A le spune că sexul trebuie să existe doar între mami şi tati nu este decât o minciună care formează adolescenţi confuzi şi cu hormonii învolburaţi. A le spune că sexul este caracteristic numai oamenilor care se iubesc este o minciună care formează adolescenţi ce vor încurca iubirea cu atracţia fizică. Va crede că dacă s-au îndrăgostit, este obligatoriu să facă sex. Şi câte tragedii nu apar din cauza acestei gândiri nepotrivite?
Adevărul este că toţi oamenii iubesc sexul. Pentru că, dacă nu ar fi aşa, rasa umană ar dispărea.
Şi asta înseamnă a fi un părinte „sex –positive”. A nu le spune copiilor minciuni despre sex doar din dorinţa de a-i ţine departe de comportamentele pe care unii le consideră greşite. Este despre a le spune adevărul, întregul adevăr, şi a-i lăsa pe ei să decidă cum este mai bine pentru ei să procedeze. Este despre a le spune că sexul este bun, dar poate fi extrem de periculos, dacă nu ai grijă. Este despre a le da instrumentele necesare pentru a decide singuri când şi cum trebuie să procedeze, astfel încât să nu îşi pună sănătatea şi sufletul în pericol.
Unii oameni consideră că, atunci când copiii ajung la vârsta pubertăţii, fac sex oriunde, oricând, cu oricine – dacă din familie nu au fost educaţi să se teamă de sex. Dar a-i spune copilului tău că sexul nu e plăcut, nu e potrivit, nu trebuie făcut – s-a dovedit a fi cea mai ineficientă strategie de a-ţi educa bine copilul, în această direcţie.
A-i vorbi copilului despre sex nu înseamnă a-l invita să îl pună în practică sau a-i interzice. Cel mai bine este să îţi înveţi copilul să ia singur cea mai bună decizie.
Şi la asta încerc să mă gândesc, atunci când îi spun fetiţei mele „Nu ne jucăm cu p..a în sufragerie” – sexul este ceea ce se întâmplă numai atunci când ambii parteneri hotărăsc. Nu vreau ca fiicei mele să îi spună cineva că nu are voie să facă sex. E decizia ei. Corpul ei, decizia ei.
O învăţ doar care sunt limitele: locurile potrivite, igiena, faptul că nimeni nu trebuie să o atingă fără permisiunea ei. Într-o zi, va trebui să vorbim despre violuri, despre contracepţie, despre masturbare şi pornografie. Nu va fi uşor, dar va trebui să o facem.
► Citeşte şi Bunici, vă rog nu îmi mai forţaţi copilul să vă îmbrăţişeze!
„Nu ne atingem p..a la masă”, sună absurd, dar este o lecţie bună despre siguranţă, intimitate şi proprietate. Nu îi voi putea spune niciodată „nu trebuie să îţi pierzi virginitatea pe bancheta unei maşini, după absolvire”, dar îi voi spune că nu facem sex fără să ne gândim bine înainte, fără să ştim că nu ne punem siguranţa şi sănătatea în pericol, fără să avem încredere în partener şi fără să ne gândim la repercusiuni.
Este important, însă, să nu renunţ la acest „noi”. Pentru că numai aşa le voi arăta copiilor mei că eu sunt de partea lor, sunt acolo să le păzesc spatele. Şi, chiar dacă vor face şi greşeli, la un moment dat, trebuie să ştie că eu voi fi acolo, să îi sprijin. Întotdeauna!
