Să treci prin experiența avortului spontan la scurt timp ce sarcina ți-a fost confirmată fie de cele două linuțe care se colorează cu speranță de culoare roz, fie în clinică de medicul obstetrician, este una dintre cele mai dinamice, alambicate și intense experiențe de pierdere. Cum treci peste un astfel de moment? Iată care sunt recomandările Cameliei Chețu, doctorand în psihologia prenatală.
1 din 4 femei trece la prima sarcină printr-o astfel de experință. Ghinion, neșansă, pedeapsă, stres, “n-a fost să fie”, defecțiune, anomalie genetică, vreo problemă de sănătate?! Poate te-ai întrebat “Dar de ce? Ce e în neregulă cu mine? E oare vina mea? De ce nu pot avea un copil?”. Sunt numai câteva întrebări care rulează un timp, iar și iar, undeva în mintea femeilor ale căror sarcini s-au oprit brusc din evoluție. Unele vorbesc cu alte femei apropiate, prietene sau mame, altele amenajează o cămăruță în interiorul lor, unde înghesuie toate gândurile, senzațiile, emoțiile, după care îi închid repede o ușă grea, cu intenția de a nu o mai deschide nicicând cu nimeni. Așa că se cufundă în experiențe dintre cele mai diferite și fascinante, care să le abată, să le ia gândul de la ceea ce tocmai au trăit și să le încare bateriile cu optimism, încredere și speranța unei sarcini noi și neapărat viabile care să le împlinească întru totul.
O nouă sarcină, după o experiență de pierdere prenatală, vine însă cu un alai dezordonat și galopant de emoții și modalități de a se raporta la sarcină. Entuziasm și panică, bucurie și frică, atenție excesivă la tot ce se întâmplă în corp, precum și îndoiala că sarcina progresează așa cum ar trebui.
Pentru gravide și partenerii lor, experiența avortului spontan, chiar dacă este vorba doar de unul singur și acela, timpuriu – până în 12 săptămâni de sarcină, este una deosebit de adâncă și intensă.
Te regăsești în această situație?
Astfel, poate că ești deosebit de compliantă, perfect ascultătoare față de recomandările medicilor, pe care le respecți cu religiozitate, poate că mergi în paralel la mai mulți specialiști ori poate că soliciți investigații suplimentare, dintre cele mai recente, de ultimă generație, care promit o acuratețe foarte mare. În plus, s-ar putea să te surprinzi ca având rezeve vis-a-vis de a face mișcare, sport, de a îți vopsi părul, de a îți da unghiile cu ojă, de a călători mult cu mașina ori de a zbura cu avionul atât timp cât ești însărcinată.
Relația materno-fetală sau atașamentul față de făt a cărui construcție se ridică treptat în sarcină poate fi adesea, unul tributar experienței anterioare, mai ales dacă aceasta a fost o sarcină dorită și planificată în cuplu. Apare un soi de reținere a emoțiilor față de făt, reținere care face adesea trimitere la eforturi deliberate de a își înfrânge bucuria, încântarea și entuziasmul de a fi din nou însărcinate din nevoia de a se proteja de o posibilă suferință în cazul unei noi pierderi prenatale.
A învăța cum să te relaxezi, cum să respiri, cum să gestionezi anxietatea și gândurile asociate, precum și a lua notă de momentele, situațiile, experiențele declanșatoare, și la anume fac ele referire sunt numai câteva variante extrem de utile. Pentru aceasta, este de ajutor să ai lângă tine persoane care să fie disponibile să te asculte, fără a te învinovăți ori veni cu sfaturi din categoria lui "to do", sau să apelezi la serviciile unui psiholog specializat în Psihologie Perinatală pentru a iniția un proces psihologic de suport.
În cazul în care ești gravidă, ai suferit în trecut unul sau mai multe avorturi spontane și ai nevoie de suport pentru a gestiona anxietatea în sarcină și construe o relație sănătoasă cu fetusul, mă poți contacta la chetu.camelia@gmail.com.
