Sari la conținut

Este periculos să mănânci ouă în timpul sarcinii?

A mânca pentru două persoane sau, şi mai bine spus, a fi responsabil de tot ceea ce mănâncă un alt omuleţ se poate dovedi destul de stresant. Ce este bine să mănânci şi ce nu, cât şi ce fel de produse sunt recomandate în cantităţi mai mari – sunt doar unele dintre întrebările pe care orice mămică şi le pune. Şi pentru că am vorbit deja de cât de bine este să mănânci pepene, banane şi îngheţată în timpul sarcinii, este timpul să răspundem la o altă întrebare:

Este periculos să mănânci ouă în timpul sarcinii?

Da, este bine să mănânci ouă în timpul sarcinii, dar trebuie să ţii cont de câteva aspecte. Ouăle reprezintă o sursă extraordinară de nutrienţi sub formă de grăsimi, proteine, minerale şi vitamine – esenţiale pentru perioada sarcinii, însă trebuie acordată o atenţie sporită preparării lor.

►Citeşte şi 7 gustări sănătoase pentru viitoarele mămici

Beneficiile consumului de ouă în sarcină:

Sursă importante de proteine – Ouăle reprezintă o sursă extrem de importantă de proteine, esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea fătului. Fiecare celulă a micuţului are nevoie de proteine, ceea ce înseamnă că a consuma ouă fără a depăşi cantitatea recomandată se poate dovedi mai mult decât sănătos.

Ajută la dezvoltarea creierului -  Ouăle sunt bogate în acizi graşi Omega 3 şi colină, esenţiale pentru dezvoltarea creierului şi a bebeluşului, în general.

Reglează colesterolul – Dacă nivelul de colesterol din sânge este normal, poţi consuma unul – maximum două ouă pe zi, pentru echilibrarea nivelului de grăsimi saturate din organism. Dacă nivelul de colesterol este prea ridicat, ar trebui să eviţi consumul de gălbenuşuri.

Calorii – Ouăle conţin o cantitate importantă de proteine necesare în timpul sarcinii. Circa 10% din calorii ar trebui să provină din proteine. Acestea se găsesc în special în peşte, ouă şi lactate.

Ouăle în timpul sarcinii – ce riscuri există?

Ouăle crude sau fierte moi pot conţine Salmonella, o bacterie care poate cauza toxiinfecţie alimentară cu vărsături şi diaree severă, dureri abdominale, cefalee şi febră. Pentru a distruge Salmonella, ouăle trebuie gătite astfel încât să devină solide – şi albuşul şi gălbenuşul.

  •     Fierbe oul cu coajă cel puţin 7 minute (pentru un ou de mărime medie)
  •     Prăjeşte oul pe ambele părţi
  •   Fierbe oul fără coajă până când albuşul devine complet opac, iar gălbenuşul ferm (aproximativ 5 minute pentru un ou de mărime medie).

Mai mult decât atât, dacă mănânci în oraş sau faci cumpărături din piaţă, fii precaută când cumperi îngheţată, bezele, mousse, maioneză sau tiramisu – deoarece conţin frecvent ouă crude despre care nu ştii de unde provin.

Cât de multe ouă poate mânca o femeie gravidă

Gălbenuşul unui ou conţine aproximativ 185 de miligrame de colesterol, iar pentru un adult este recomandat să nu consume mai mut de 300 de miligrame. În timpul sarcinii, sunt recomandate unul – două ouă, dacă nu ai probleme cu greutatea sau dacă nu ai colesterolul mărit; în aceste cazuri, consumul zilnic de ouă poate creşte riscul apariţiei complicaţiilor.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!