In general, transportul aerian comercial in timpul sarcinii este considerat sigur pentru femeile care au sarcini sanatoase. Totusi, daca esti insarcinata, cel mai bine este sa iti intrebi medicul daca poti sau nu zbura.
Medicul ar putea obiecta impotriva zborului daca sarcina este considerata a avea un risc crescut sau daca risti sa intri in travaliu inainte de termen. La fel, el iti poate interzice calatoria cu avionul odata ce ai trecut de 36 de saptamani de sarcina.
Daca medicul iti permite sa zbori si daca poti alege momentul la care sa calatoresti, cel mai bine este sa faci asta la mijlocul sarcinii, intre saptamanile 14 si 28. Atunci te simti cel mai bine, iar riscurile de avort spontan si de travaliu prematur sunt cele mai mici.
Cand zbori:
• Verifica politica companiei aeriene cu privire la transportul aerian in timpul sarcinii. Liniile directoare pentru femeile gravide ar putea varia in functie de operator si de destinatie.
• Alege-ti cu grija locul. Pentru mai mult spatiu si confort, cere un scaun la culoar.
• Pune-ti centura. In timpul calatoriei, fixeaza centura transversala sub abdomen.
• Ajuta la circulatia sangelui. Daca este posibil, mergi din cand in cand pe culoar. Daca trebuie sa ramai asezata, flexeaza si extinde gleznele de multe ori.
• Bea multe lichide. Umiditatea scazuta din avion poate duce la deshidratare.
Scaderea presiunii aerului din timpul zborului poate reduce usor cantitatea de oxigen in sange, dar acest lucru nu prezinta riscuri daca esti sanatoasa.
De asemenea, expunerea la radiatiile asociate cu transportul aerian la altitudini mari nu este considerata a fi problematica pentru cele care zboara in timpul sarcinii.
Totusi, exista un avertisment pentru calatorii care zboara in mod frecvent. Pilotii, insotitorii de zbor, si alti calatori care calatoresc in mod constant ar putea fi expusi la un nivel de radiatii cosmice care ar putea fi problematic in timpul sarcinii. Daca trebuie sa zbori frecvent discuta cu medicul tau. Ar putea sa iti limiteze timpul total de zbor din timpul sarcinii.
Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie a declarat ca transportul aerian este sigur pentru femeile gravide pana la 36 de saptamani de gestatie, atata timp cat nu exista complicatii obstetricale sau materne diagnosticate deja. Exemple de situatii speciale ar fi femeile cu hipertensiune arteriala, diabet zaharat prost controlat, siclemie sau femeile diagnosticate cu risc crescut de nastere prematura. Sunt recomandati ciorapii de sprijin si plimbarile scurte in avion pentru a reduce la minimum posibilitatea formarii de cheaguri de sange la nivelul picioarelor. Orice plan de zbor ai avea, trebuie sa il discuti cu medicul tau inainte de a-ti lua biletele de avion.
Sursa: Mayo Clinic