Actualmente, nasterea in apa se practica pe scara larga in Anglia, USA, Australia, Noua Zeelanda, etc. In Romania cercul celor preocupati de nasterea in apa este inca destul de restrans.
Beneficiul folosirii apei in travaliu sau la nastere a devenit in zilele noastre un adevar unanim recunoscut, chiar daca exista inca "voci" care incearca prin diferite motivatii sa-l minimizeze.
Ideea de a lasa femeia gravida sa stea in timpul travaliului in apa ca si cea a nasterii in apa a fost explorata inca din anii '60, mai intai de catre cercetatorii rusi, fiind preluata ulterior si dezvoltata si in tarile vest europene.
Dupa cum se stie, intr-o nastere activa, unul dintre cele mai importante elemente de care este bine sa se tina cont, pentru a usura procesul nasterii, este forta de gravitatie. Pentru acest motiv, adeptii nasterii active sustin importanta practicarii in travaliu sau la nastere a pozitiilor in care femeia sa fie in armonie cu forta de gravitatie.
Ce se intampla cand o femeie gravida intra in apa? In primul rand este redus efectul fortei de gravitatie, astfel incat ea poate pluti, miscandu-se, schimbandu-si pozitia sau relaxandu-se extrem de usor.
Nasterea in apa are actualmente o larga raspandire in lume, adeptii ei considerand ca avantajele sunt multiple de ambele parti:
- pentru femeia gravida: un travaliu mai scurt, relaxare, atenuarea durerii, scaderea interventiilor sau a folosirii medicamentelor in travaliu;
- pentru fat: o tranzitie mai usoara din uter la exterior, el iese tot in mediu acvatic, spre deosebire de nasterea obisnuita unde el este expus imediat efectului "brutal" al fortei de gravitatie.
Aspectele legate de conditiile de igiena care trebuie respectate pentru a nu periclita sanatatea viitorului copil, atunci cand se practica nasterea in apa, fac inca subiectul unor controverse intre adeptii si adversarii acestui mod de nastere.
Un prim pas spre practicarea in maternitatile din Romania a nasterii in apa l-ar putea constitui pentru inceput acceptarea plasarii in salile de nasteri a unor cazi speciale, in care gravidele cu un status al sarcinii normal, la cerere, sa poata sa-si petreaca o parte a travaliului in apa.
Venind in intampinarea acestor idei legate de practicarea, intr-un viitor cat mai apropiat, a baii in cada in timpul travaliului cat si a nasterii in apa, la Active Center s-a facut primul pas, gravidele putand sa urmeze la cerere (cu acordul medicului care le supravegheaza) un program de gimnastica acvatica prenatala, care se desfasoara la piscina de la Crowne Plaza, in conditii maxime de securitate.
Pe de o parte, efectele gimnasticii acvatice sunt benefice nu numai asupra circulatiei sanguine si limfatice, dar si asupra starii generale de sanatate fizica si psihica a femeii in sarcina si in mod special in ultimele luni, cand gravida incepe sa devina din ce in ce mai greoaie si miscarile ei devin tot mai limitate.
Pe de alta parte, practicand gimnastica acvatica, femeia gravida are posibilitatea sa simta si sa experimenteze, chiar din primele luni de sarcina, pe propria ei piele "starea de bine" si senzatiile deosebite pe care i le confera contactul cu apa, atat ei cat si fatului. Ea va putea astfel sa-si formeze o optiune mai clara asupra modului in care va naste, daca totul va decurge normal: activ sau in apa.
Din pacate in multe maternitati din Romania persista inca o atitudine rigida a personalului medical in relatia cu femeia gravida/cuplul fata de posibilitatea exprimarii de catre cei din urma a unor optiuni referitoare la modul in care va decurge nasterea. Decizia este in general unilaterala, nasterea fiind un proces extrem de medicalizat. Sansa femeii gravide/cuplului de a face impreuna cu personalul medical o alegere din mai multe alternative de a naste, inseamna civilizatie, inseamna responsabilitate si nu in ultimul rand inseamna respect fata de valorile umane.
Președintele și rolul său: de ce este important să-i implicăm pe copii în discuțiile despre vot?
Noi, părinții, avem un rol esențial în educația civică a copiilor noștri. Într-o lume în continuă schimbare, este important să îi ajutăm să înțeleagă...
Garderoba bebelușului la zăpadă: cum să îți protejezi micuțul în zilele reci de iarnă
Zăpada aduce bucurie și magie în sezonul rece, dar, pentru părinți, vine și cu provocarea de a-și îmbrăca bebelușul corect pentru vremea rece. Pielea delicată...
Semnale de alarmă în primele 6 luni: la ce să fie atenți părinții
Primele luni din viața unui copil sunt esențiale pentru dezvoltarea sa fizică, emoțională și socială. În această perioadă, părinții pot observa semne timpurii...
In statiunea Victoria , Fagaras a existat o sectie in cadrul maternitatii , destinata nasterilor subacvatice.Din informatiile pe care le detin aceasta sectie a fost desfiintata si ulterior , medicul si se pare ca si o parte din dotatari , s-au mutat intr-o alta localitate.Daca aveti informatii despre acest medic , nume , prenume , nr. telefon sau chiar despre alte maternitati unde se uzeaza de aceasta modalitate de nastere mi-ar fi utile.
am auzit ca este la brasov o clinica particulara care se ocupa cu asa ceva ,,,dar din cate am inteles numai travaliul se face in apa,,,sper sa gasesti ceva,,,,daca mai aflu ceva cu siguranta o sa scriu....nu inteleg de ce in romania nu se gasesc astfel de clinici..nasterea in apa e foarte rapida si in primul rand ca femei insarcinata te relaxezi foarte mult,e un mod de nastere folosit in celelalte tari,nu si la noi
pe mine ma intereseaza in mod special nasterea in apa, insa la Brasov nu mai exista clinica. Singura care face asa ceva este maternitatea Regina Maria, in Bucuresti unde sunt conditii foarte ok. Sarcina frumoasa si nastere usoara
Nu stiu daca mai intereseaza pe cineva, insa la Clinica Eva din Brasov se poate naste in apa. Medicul din localitatea Victoria asista nasteri in apa, si nu numai, la aceasta clinica, pe care o recomand cu caldura. Numele sau este Cristian Baiulescu si datele sale de contact sunt pe website-ul clinicii... Succes!