Testul Papanicolau este o investigatie care verifica modificarile aparute la nivelul colului uterin prin colectarea si analiza secretiilor colului. El poate depista displazia si cancerul de col uterin. Acest test trebuie facut anual odata cu inceperea vietii sexuale.
Interpretarea rezultatelor
Rezultatul testului Papanicolau se incadreaza in una din urmatoarele categorii: test Papanicolau normal, test Papanicolau neconcludent, test Papanicolau anormal.
In primul caz nu mai este necesara inca o investigatie pana la urmatorul test anual. In cazul in care testul este neconcludent, este necesar sa mai faceti inca unul pentru a vedea daca exista virusul HPV cu risc crescut. Poate fi recomandata si o colposcopie pentru a verifica daca exista celule precanceroase.
In cazul in care rezultatul este anormal atunci colposcopia este obligatorie. Se poate efectua si o biopsie pentru a se recolta o portiune de tesut pentru examinare in laborator.
Rezultatul anormal poate indica una din urmatoarele situatii: prezenta unei infectii la nivelul vaginului sau a colului uterin ( infectie cu papilomavirus (HPV), virusul herpetic (HSV II), trichomonas vaginalis, chlamydia, micoze vaginala, gonoree etc), displazia cervicala, cancerul de col uterin.
Cat de des se efectueaza testul Papanicolau
In general testul se efectueaza anual, insa depinde mult si de rezultatul primit la testele anterioare.
Astfel, in cazul unui test cu rezultat anormal se recomanda repetarea sa la 4-6 luni timp de 2 ani de zile, pana cand se obtin trei rezultate consecutive normale.
Exista categorii de persoane cu risc crescut, pentru care testul este recomandat mai des:
- persoanele a caror viata sexuala implica mai multi parteneri
- persoanele care au avut depistat virusul hpv si condiloame genitale
- persoanele care iau anticonceptionale orale
- persoanele care au avut in istoric teste Papanicolau cu rezultate anormale
Pentru efectuarea in bune conditii a testului se recomanda sa nu fi avut contact sexual cu 72 de ore inainte de el, sa nu fi luat contraceptive vaginale, sa nu efectuezi irigatii vaginale si sa nu fii la menstruatie.