Nu poti controla tot ce-l atinge pe copilul tau in fiecare zi a vietii lui. Dar nici nu-i de dorit asa ceva, pentru ca un comportament plin de restrictii ii va perturba cresterea sanatoasa.
Da, e mai comod sa ai copilul sub control in fiecare minut, ca pe un caine bine dresat la picior. Asa incepe: sa nu bage nimic in gura – decat biberonul cu lapte si mancarea – si astea din plin, in modul cel mai ordonat posibil, sa nu se murdareasca in parc, sa nu alerge, sa nu se catere, sa nu deschida sertare, dulapuri sau usa masinii de spalat, sa nu urce scari, sa n-aiba dorinte dupa care sa bagi in functiune aspiratorul, sa nu coloreze peretii cu creioane sau rujuri, sa nu vrea „la nisip” – ca se murdareste, sa nu-si doreasca matura si farasul cand te vede cu ele, sa nu se bage sub pat pentru vreo jucarie, sa nu sara pe pat, sa nu-si imprastie lucrurile, sa nu tipe, sa nu, sa nu, sa nu... Este atat de comod sa-l manevrezi cum vrei pana la o varsta la care simti ca, in sfarsit, poti sa-i dai un pic de frau liber, cu gandul ca „l-am invatat bine pana acum, n-are ce sa faca rau”.
Copiii cu parinti obsedati de control au materie cenusie mai putina
Daca instinctul (sau barbatul sau alte mame prin parc) nu ti-a spus pana acum ca stilul acesta de parenting e daunator copilului, poate te conving niste studii.
Unul dintre acestea e facut in Japonia – si, daca n-ai deloc incredere in „cercetatorii britanici”, cred ca se schimba radical situatia cand vine vorba de cei niponi. Acest studiu a scos la iveala faptul ca exista mai putina materie cenusie intr-o anumita zona a creierului atunci cand vine vorba de copiii crescuti de parinti prea protectori. Acelasi rezultat a iesit si in cazul copiilor neglijati de tata in primii ani de viata.
La aceasta cercetare au participat 50 de tineri cu varste intre 20 si 30 de ani, care au completat chestionare despre relatia cu parintii in primii 16 ani de viata; de asemenea, creierele subiectilor au fost scanate cu ajutorul tehnologiei. Cand au pus cap la cap raspunsurile la intrebarile din chestionare si „radiografiile” obtinute, cercetatorii au observat ca subiectii crescuti de parinti obsedati de control (sau care au fost neglijati de tati) au dezvoltat mai putina materie cenusie in partea prefrontala a cortexului, asa numitul „creier de deasupra ochilor”, care, printre altele, ajuta la dezvoltarea abilitatilor sociale ale fiintei umane. Problemele de dezvoltare a acestei zone a creierului se intalnesc, de asemenea, in randul persoanelor diagnosticate cu schizofrenie sau alte boli psihice.
Parinti posesivi, copii deprimati
Teoria prin care echipa de cercetare japoneza a incercat sa explice aceasta legatura intre actiunea parintilor obsedati de control si stoparea dezvoltarii creierului este ca atentia cu care parintii sufoca copilul stimuleaza, pe de-o parte, secretia excesiva de cortizol (hormonul stresului) si inhiba, in acelasi timp, secretia de dopamina (neurotransmitator care transmite informatia intre neuronii creierului), afectand dezvoltarea sanatoasa a materiei cenusii.
Sursa foto: birthorderguy.com
Iar un alt studiu, facut in SUA pe 297 de studenti cu varste intre 18 si 23 de ani, a scos la iveala faptul ca indivizii crescuti de parinti obsedati de control au dezvoltat o personalitate mai predispusa la anxietate si depresie.
Asa cum spunea si Urania Cremene intr-un seminar al sau (despre care am povestit aici), un copil creste echilibrat daca ii sunt respectate si implinite trei nevoi de baza: de conectare, competenta si control. Daca esti un parinte posesiv, i le negi din start pe ultimele doua („Nu face aia!” „Stiu eu mai bine!”), iar un copil astfel invalidat, caruia i se neaga in mod repetat putinta si dorinta, nu-si poate construi increderea in sine si motivatia interna pentru dezvoltare. Ca o consecinta, se produce deconectarea sa de parintele opresor, de lumea din jur si de el insusi. Si ai obtinut, deocamdata, un copil „cuminte”.
Sursa foto articol: amazon.com
