Le văd din mașina oprită la trecerea de pietoni. Trec strada. Fata are vreo 14-15 ani. E slăbuță, cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză cu mâneci largi. Când bate vântul, pare un fluture cu aripile deschise. Țopăie în jurul mamei ei, care merge un pic mai greu. Nu e bătrână, dar clar nu e la fel de sprintenă. Fata o prinde de mână și o grăbește să traverseze, apoi face o piruetă în jurul ei. Mama zâmbește și o privește cu drag. Se prind din nou de mână și pornesc înspre parc.
Mă gândesc la noi. La tine și la mine. Te văd o mogâldeață rotundă, îmbrăcată cu geaca mov de iarnă și cu căciula cu Kitty, care abia îți mai lasă ochii albaștri la vedere. Pășești cu grijă pe poartă și te întorci să mă prinzi de mână. E prima ta zi de grădiniță. Ai doar un an și zece luni.
Mâna ta mică mă strânge și îmi cere asigurarea că nu o să îi dau drumul.
Că o să fiu cu tine în aventura nouă în care pornești, departe de căldura camerei tale, ținută în alte brațe decât ale mele, alinată de alte voci. Cu timpul, înțelegi că sunt acolo pentru tine mereu și strânsoarea devine mai blândă.
►Citeşte şi Timpul petrecut alături de copiii noştri nu va fi niciodată de ajuns
Mânuța ta se strânge din nou în prima zi de școală. Simt în ea teamă și nerăbdare.
Ai vrea să pleci, să explorezi o lume nouă, dar să nu îmi dai drumul. Îți spun din priviri că e în regulă, că poți să mergi către universul care te cheamă. Că eu voi fi mereu acolo, pregătită să te prind de mână și să te țin cât de strâns o să ai nevoie.
Ai plecat în tabără. Mi-ai dat drumul la mână ca să urci în autocar și mi-ai făcut voioasă pa-pa, în timp de strângeai la piept unicornul fermecat.
Iar eu am simțit că ai plecat mai repede, mai ușor. Că te-ai desprins, nerăbdătoare să trăiești o experiență nouă.
(…)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
