Am vorbit enorm despre NU-ul pe care il spun copiii, chiar inainte sa inceapa sa vorbeasca foarte bine, dar aproape deloc despre NU-ul pe care il spun parintii. Si asta in niciun caz pentru ca noi am spune rar acest lucru. Tare imi este teama ca daca am sta sa contorizam am ajunge la cateva zeci sau sute pe zi. Doar ca avem impresia ca este in dreptul nostru sa spunem Nu. Uneori avem dreptate, alteori mai putin.
Cand poti spune NU
Psihologii recomanda sa nu spunem NU pana cand copilul implineste 18 luni. Pana la un an jumatate parintii ar trebui sa isi arate disponibilitate totala fata de copii, astfel incat acestia sa se dezvolte armonios. Dupa un an jumatate atitudinea ar trebui sa fie mai nuantata.
De la aceasta varsta copiii pot incepe sa inteleaga anumite limite. Si un NU poate avea valoare educativa. Un copil care nu aude niciodata NU are mari sanse de a deveni rasfatat, fiind astfel in permanenta nemultumit de ceea ce i se intampla si niciodata responsabil pentru sine.
Asa ca este in regula sa ii spui NU cand mai vrea inca o jucarie, ca alte zeci pe care le are deja acasa.
Ii poti spune NU si cand vrea sa fie hranit in gura desi este perfect capabil sa o faca singur.
I se poate spune NU si cand ceva din atitudinea sa ii deranjeaza pe cei din jur, cum ar fi faptul ca ia o jucarie care nu ii apartine din mana altui copil.
Il poti refuza atunci cand iti cere mancare nesanatoasa sau vrea prea mult la TV sau vrea sa se culce mult prea tarziu noaptea.
Cand nu poti spune NU
Este contraproductiv sa spui NU atunci cand tot ceea ce iti cere copilul este dragostea ta. Ii dai cu usurinta dragostea atunci cand vine sa se aseze in bratele tale sau cand te pupa. Ii raspunzi cu cea mai mare placere.
Insa trebuie sa tii cont de faptul ca in cazul copiilor aceasta cerinta pentru dragoste nu se manifesta mereu asa cum te-ai astepta. Ea poate sa apara si sub forma unor manifestari mai putin placute – cum ar fi sa arunce tot ce intalneste in cale, sa se tranteasca pe jos, sa iti spuna cuvinte jignitoare sau dureroase. Prima tendinta va fi sa crezi ca aici este vorba despre un copil prost crescut, ca trebuie cumva sa cresti nivelul de interdictii sau sa apelezi la pedepse.
Psihologii atrag atentia ca nu vei obtine nimic in acest fel. Ce ar trebui sa faci de fapt este sa intelegi ce anume din comportamentul tau a suparat copilul atat de tare si sa gasesti o cale de a te apropia de sufletul sau si de a-i da dragostea dupa care tanjeste de fapt. Daca nu te descurci singura si comportamentul respectiv continua sa se manifeste nu este nicio rusine sa apelezi la un psiholog de familie care poate sa vada lucrurile din afara.
