Când două caractere puternice se întâlnesc în aceeaşi căsnicie – ies scântei. Eu şi soţul meu suntem, amândoi, personalitate Alfa. Ne place să fim lideri – atât lui, cât şi mie. Suntem genul de persoane care fac liste, urăsc dezordinea şi dezorganizarea şi, ce e şi mai rău de atât, amândurora ne place să delegăm persoane care să facă treburile în locul nostru.
Ai spune, la prima vedere, că este ideal ca persoanele care formează un cuplu să semene atât de bine. Şi poate ai avea dreptate – în anumite situaţii.
Dar ajunsesem la un punct al relaţiei în care scânteile se transformaseră în flăcări (şi nu în sensul bun al cuvântului, în care se lasă cu nopţi pasionale). Din cauza nevoii noastre de a controla totul, ne dădeam cap în cap cât era ziua de lungă. Iar la un moment dat, situaţia aceasta devenise critică. Am simţit că dacă nu schimbăm ceva, se va duce totul de râpă.
Privind în ansamblu, ne certam din cauza aceloraşi probleme binecunoscute de majoritatea cuplurilor: bani, renovarea casei, planuri de vacanţă şi… cine şi de ce a uitat să aducă hârtie în baia de sus. Eu îmi doream ca el să tundă iarba din curte, el îşi dorea să nu mai uit să îi cumpăr chipsurile preferate. Eu aşteptam de la el să îl ajute pe cel mic la matematică, el aştepta de la mine să mă ocup de bagajele tuturor, înainte să plecăm din vacanţă, fără să uit nimic acasă.
Lista noastră de aşteptări era întotdeauna interminabilă, iar noi suntem două firi atât de încăpăţânate, încât nu ne dădeam seama că în tot timpul în care ne certam pentru că el nu făcea x şi y (sau viceversa), puteam face aceste lucruri şi dura mult mai puţin. Aşa se face că am ajuns în acel punct în care amândoi eram sătui şi obosiţi…
Nu am pronunţat niciodată cuvântul „divorţ”, dar simţeam amândoi că aveam nevoie de o schimbare. Aşa am ajuns să facem un mic „experiment”: nu aveam voie, timp de o săptămână, să îi spunem celuilalt ce să facă.
Ştiu, sună al naibii de simplu pe hârtie, dar credeţi-mă, când eşti obişnuit să latri în stânga şi în dreapta… pare de-a dreptul imposibil!
► Citeşte şi ”Noi”, după apariția copiilor
Împreună am decis să nu ne mai dăm ordine reciproc timp de 7 zile. În loc să mai cerem ca celălalt să cumpere pâine sau să spele vasele din chiuvetă, făceam noi asta, adică… unul dintre noi, dacă şi când voiam.
Nu o să vă spun că a fost uşor, nu sunt aici să vă povestesc basme, ci dimpotrivă: mi-am închipuit de zeci de ori, în toate aceste zile, că îl iau de mâini şi îl arunc pe fereastră. I-am spus vorbe deloc „dulci” în gând în fiecare dimineaţă în care am găsit chiuveta plină de vase, pepenele descoperit, cu furnici pe el, şi iarba de parcă îmi ajungea la genunchi.
Pentru o personalitate Alfa, cum sunt eu, a fost o săptămână groaznică. Dar cred că nici pentru soţul meu nu a fost întocmai uşor.
Aşa că, la sfârşitul celor şapte zile, ne-am dat seama cu ce am rămas: am uitat să îi cumpăr chipsurile preferate, din cauza lipsei comunicării am uitat să ne luăm copilul de la şcoală şi l-am găsit seara în clasă, plângând, am uitat să plătim facturile la timp… Deci, experimentul nostru a dat greş! Ne-am dat seama că cele şapte zile au fost un eşec total, că e al naibii de greu să faci totul de unul singur, să nu ai pe cineva care să îţi reamintească ce şi cum mai este de făcut… Ne-am dat seama că săptămâna aceea ne obosise mai tare decât una în care ne certam din toate nimicurile.
Dar ceva bun chiar s-a întâmplat în timpul acestor zile, fără ca măcar noi să ne dăm seama. Am realizat că nu este deloc bine să facem totul de unul singur, dar nici să ne dăm reciproc ordine. Nu ştiu când s-a întâmplat, dar ne-am dat seama că într-un anume moment, în cei 15 ani de căsnicie, am uitat de noi. Am uitat să acţionăm ca o echipă. Am uitat să ne ajutăm. Am uitat să ne ascultăm reciproc nevoile.
► Citeşte şi Oamenii de ştiinţă ne învaţă: dacă ţineţi cont de aceste 5 aspecte, relaţia voastră de cuplu va deveni mai puternică
Săptămâna aceea ne-a ajutat să realizăm că formula în care trăiam nu era deloc în regulă, că noi trebuie să fim suport unul pentru celălalt, şi nu şef. Nu are niciun sens să căutăm un ţap ispăşitor, amândoi eram vinovaţi în egală măsură. Undeva printre stresul de la locul de muncă, facturi, copil şi mâncarea câinelui, nevoile noastre au trecut pe plan secund. Dar nu e nimic în neregulă cu asta! Nu mai suntem aceleaşi persoane ca atunci când ne-am căsătorit, dar din când în când este bine să dăm câte un refresh promisiunilor din prima zi.
Aşa că vă spun din experienţă că ne-am salvat căsnicia încetând să ne mai duelăm ca nişte şefi. Ne descurcăm minunat ca parteneri în care simţim nevoia să oferim şi noi la fel sau chiar mai mult decât primim.
Cu toate acestea, mai sunt zile în care rămânem fără hârtie igienică în baia de sus. Dar e OK! Nu mai ţip în prima secundă în care constat asta. Până la urmă, de-asta avem o baie şi la parter 
.
