Încă de la începutul relaţiei, eu şi Pisicul consort am fost doi iresponsabili. Oamenii în jurul nostru făceau credite pentru case şi maşini sau puneau ban peste ban să aibă pentru zile negre, în timp ce noi umblam brambura prin vacanţe, ieşeam în oraş, ne simţeam bine. Nu aveam niciodată bani puşi deoparte, dar mereu aveam zâmbetele largi atunci când ne aminteam de experienţele trăite. Şi cumva reuşeam să ne descurcăm şi dacă apăreau situaţii neprevăzute pentru care era nevoie de rezerve financiare.
Naşterea Anei nu ne-a făcut mai responsabili. Pe lângă cele necesare creşterii ei, am început să îi construim amintiri, chiar de la vârste de la care nu va mai reţine nimic în mod conștient. Din primul an de viaţă, Ana s-a plimbat cu noi peste tot. La mare, la munte, la ţară. Chiar şi în Bucureşti, preferam să mai facem o ieşire, să o mai ducem la un spectacol, să mai punem o amintire în cutie.
Prima dată când am citit la Mirela despre banca de amintiri, mi-am confirmat că făceam bine. Puneam file preţioase în cecul de amintiri al copilului nostru. Cu rezervorul plin de atenţie, de dragoste, de amintiri, am convingerea că ea va putea să îşi construiască lucrurile materiale pe care noi poate nu i le vom putea oferi în totalitate.
(...)
Citește mai mult pe www.pisicapesarma.ro!
