Daca nu l-ai lasat la bunici de la cateva luni, ca sa se obisnuiasca unii cu altii, atunci pregateste-te sa ai de tras ca totul sa fie in regula.
Si, iata, parintii nostri au devenit bunici. Probabil si ei, si noi ne imaginam ca vor fi asemenea celor din povesti, cu barba stufoasa ori cozi lungi si impletite, sfatosi, plini de povesti si rabdare, capabili sa fascineze un pusti din cateva miscari sau vorbe. In schimb, bunicii copiilor nostri au inca serviciu, treburi multe prin gospodarie, tabieturi si, poate, obligatii sociale care le lasa prea putin timp sa-si cunoasca nepotii. Si care au uitat (sau, poate, nu au stiut niciodata, fiind, la randul lor, ajutati de parinti) cum e sa ai grija de un copil care-abia a luat-o pe doua picioare.
Greu mai e sa fii copil... la bunici!
Am fost cu copilul in „antrenament” la bunici ca sa-l obsnuim cu ei, cu casa, cu statul acolo cateva zile, pentru cand o fi sa plecam si noi macar intr-un weekend de relaxare in doi. Bineinteles, am stat si eu, si barbatul cu el la inceput, apoi a ramas doar cu mine in prezenta bunicilor, urmand sa-l mai las si singur cu ei cateva ore. Daca s-a deprins destul de repede cu bona, imi inchipui ca propriii bunici vor putea ajunge sa-i placa cel putin la fel de mult, nu? Cred ca trebuie doar multa determinare si un pic de rabdare de toate partile, inclusiv de partea copilului, pentru a reusi ceea ce ne-am propus si pentru a le oferi o relatie plina de satisfactii.
Cu toate astea, nu ma pot abtine sa nu scriu despre greselile pe care am observat ca bunicii le fac, greseli care pot compromite foarte usor eforturile tuturor de a crea acea relatie:
Mancare, mancare, mancare. Am mai vorbit despre obsesia pentru mancare vizavi de copil, adica generatia parintilor nostri serveste oricui dragostea cu tacamurile, nu cu gesturile si vorbele aferente afectiunii. Daca n-a mancat tot, parca nu-i bun de iubit sau nu te iubeste el pe tine suficient. Ai putea spune: „Lasa femeia sa se streseze cu mancarea, oricum copilului nu-i poti baga in gura cu forta!” Corect. Dar tot timpul acela inchinat gatitului de mancare peste mancare peste mancare ar putea fi petrecut one-on-one cu copilul, nu? Nu mai spun de timpul petrecut la cumparaturi pentru aceasta mancare, mancare, mancare.
Nu au atentie la copil. In afara de faptul ca se ocupa excesiv de mult cu gatitul si jelitul ca n-a mancat copilul suficient, bunicii au multe alte preocupari care nu numai ca nu-l includ pe copil, dar ii impiedica sa fie atenti la binele si integritatea acestuia. Noi, cand am devenit parinti, am aranjat acest puzzle care se cheama viata astfel incat sa-i fie bine si copilului, sa-l avem mereu in vedere. Parintii nostri isi rezolva treburile lor, abia apoi isi dau seama ca sunt si bunici. Sa spunem ca asta se rezolva in timp, pe masura ce au copilul in preajma tot mai mult.
Nu au casa asigurata. Simplul fapt ca iau de la nivelul lui bibelourile si documentele importante nu se cheama ca si-au asigurat casa. Prizele, colturile, scarile, beciul, firele care atarna din pereti sau din aparatele electrocasnice, mobilierul cu elemente mari din sticla, toate capcanele din sertarele si de dupa usile de dulap aflate la indemana copilului lungesc infiorator de mult lista de pericole. Casa e noua pentru copil, orice ii pare interesant, fie si doua borcane pe care la el acasa nu le mai baga in seama. Bunicii nu reusesc, pur si simplu, sa se coboare la nivelul fizic al copilului si sa-i curete calea. In schimb, prefera din plin sa-l tina de mana, sa-l „ameninte” ca „face buba” daca nu e atent si, pe cat posibil, sa-l faca sa stea cat mai mult intr-un loc, asa sigur nu i se intampla nimic.
Nu prevad accidentele. Sa zicem ca au asigurat casa in toate modurile posibile (eventual dupa lista inmanata de voi, parintii copilului). Dar nu au preventia in sange, ci numai in vocabular. Sau vad doar droburi de sare peste tot, fara sa fie atenti la insecta veninoasa care-i mult mai aproape. In loc sa avertizeze copilul ca-si poate prinde degetele in usa – desi l-a vazut de zeci de ori trecand acel prag, fara probleme – sa aiba grija, mai bine, la cutitele spalate si puse pe marginea chiuvetei la scurs ori la canile cu cafea fierbinte lasate intr-o doara pe marginea mesei. Accidentele se intampla si din mersul lucrurilor, ulterior, nu doar in prima zi cand ai primit copilul in casa, iar casa era neasigurata.
Ii vorbesc de rau parintii. Sper ca am trecut de moda „ce te-a invatat ma-ta aia/tac-tu ala??” spuse copilului de catre bunici. Sper. In schimb, am observat ca, dintr-o frica, o autojustificare pentru realizarea de lucruri cu care ei nu sunt de acord sau, pur si simplu, ca instrument de santaj, bunicii o baga pe aia cu „sa facem asa, altfel ne bate mama! Se supara tata pe noi!”. Dragi bunici (intoarceti laptopul spre ei), va spun ca reusiti un singur lucru cu aceasta politica: sa va indepartati nepotii de voi si mai mult. Copilul isi iubeste atat de mult parintii, incat functioneaza pe un mecanism de genul „n-o faci tu pe mama proasta; o fac eu, daca e”.
„Esti un alintat, esti un rau, esti un obraznic!” De unde, frate, atat de proverbialele intelepciune si rabdare atribuite batranilor? Adica reuseste un copil mic sa ii scoata din aceste calitati admirabile si sa-si dea asa drumul la gura, in amarul stil clasic de parenting? Dupa mine, o persoana care le are isi da seama ca trebuie sa stea si sa asculte si un pui de om, sa-i dibuiasca felul de-a fi si interesele si sa se puna la ritmul lui. Nu sa-si piarda firea, frustrat, in fata refuzului celui mic de a fi luat in brate, de a i se impune un stil de joaca, de a „da noroc”, „spune pa”, de a face ca maimuta. Poate n-am inteles eu cat de batrani trebuie sa fie bunicii... Sau cat de mari copiii.
Se panicheaza. Fie ca e vorba de imbracat (prea) lejer pentru parc, de mers descult pe gresie, de accidente prin casa, de tinut copilul cu capul in jos, chiar de stins lumina la culcare, bunicii se panicheaza. Probabil se gandesc mereu sa nu „strice” ceva ce nu le apartine, care le-a fost doar lasat in grija. E ca si cum nu mai au deloc incredere in ei. Cum ne-au crescut pe noi oamenii astia??
Sursa foto articol: livhomeblog.com
