Eram în parc, la câteva săptămâni după ce născusem şi tocmai o hrăneam pe bebeluşă. Sunetul telefonului m-a trezit din visarea în care picasem, într-o luna de vară în care toată suflarea cartierului era la mare. ”Vin înspre casă, te găsesc? Vreau să trec să te văd!”, îmi zice vocea de la celălalt fir. Una dintre prietenele mele, de a cărei apariţie mă bucuram mereu. ”Da, sigur, mă găseşti, unde să fiu?! La dispoziţia fetelor, afară!”, îi zic veselă. Ne-am îmbrăţişat când a apărut şi am lăsat-o să o admire pe Măriuca, cuibărită la mine în braţe. Evident că m-am şi bucurat de aprecierile ei: ”Dar tu eşti neschimbată, parcă n-ai fi născut!” Toate bune până aici, îmi face bine un asemenea compliment. Dar mă blochez niţel la continuare: ”A, uite, ai şi manichiură şi părul vopsit!” (???). ”Păi, da, ştii, mamele rămân femei, ai uitat?!”, îi răspund cu ochii mari de uimire. Se bâlbâie, se înroşeşte puţin şi luăm altă vorbă.
►Citeşte şi Mi-e dor să mă aranjez liniştită
Mamele rămân femei! Sau poate nu?
Că e o întâlneală în familie sau între prieteni – nuntă, botez sau o altă sindrofie – ori întâlnire profesională, lumea nu încetează să se mire de felul cum arată femeile care au copii. Dialogul e cam aşa:
– Florina, dar tu arăți foarte bine! (Sesizați ”dar”-ul de la început de frază). Te-ai și machiat, ai fost la coafor!! (Mirare de neînțeles, e o nuntă, într-o locație cu dress code!! Dacă nici aici nu scot și eu rochiile de doamnă, pantofii cu toc și nu mă duc la coafor, atunci când??)
– Da, mulțumesc, așa e, mă simț bine! (Primesc complimentul, așa cu subînțeles cum e trimis. Mă gândesc că nu are rost să zic de puținele ore pe care le dorm, de mesele pe fugă și de multitaskingul care mă pune zilnic la grea încercare).
– Dar copiii unde sunt? Sunt bine? (La o nuntă cu public adulți de vârstă a două, las fețele cu bunicii. Ele s-ar plictisi îngrozitor și sigur ar deranja nițel pe acolo. Dar sesizați ce repede se face legătura între felul cum arăt eu, deci am petrecut timp ca să mă aranjez și mă maimuțăresc în oglindă, în vreme ce fetele au avut de suferit.)
– Da, da, mereu se simt minunat cu bunicii! zic zâmbind.
– Pf, eu nu aveam timp nici să mă pieptăn și oricum luăm copiii peste tot cu mine! Nu voia nimeni să stea cu ei! (Am mai auzit asta cu pieptănatul și spălatul pe cap. Nu mă dau mare, stau prost și eu la capitolul ăsta, dar e vorba de priorități, până la urmă.)
Ei, cam așa e dialogul, în mare. Cumva, ne-am obișnuit ca proaspetele mame să fie doar….mame. Adică să fie preocupate exclusiv de copii, de îngrijirea și starea lor de bine. Dacă se ocupă cât de puțin de ele, deja e ceva dubios. Sigur casa, copiii și bărbatul au de suferit că s-a machiat femeia nițel azi și și-a mâzgălit și ea unghiile cu roșu. Bărbații înșiși ridică din sprancele lor stufoase dacă văd femeile pe tocuri: ”Nevasta, ți-ai luat amant?!”.
(…)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
