La scoala s-a anuntat targ de martisoare, fiecare copil trebuind sa contribuie cu cateva martisoare facute de el.
Toate bune si frumoase, mie mi-a placut idea la maxim, lui ce-i drept nu i s-a parut o activitate din cale afara de interesanta.
Discutand pe masina de la scoala acasa ce martisoare sa facem, am emis cel putin 10 idei la care mi-a raspuns: „da, fain, mda, poate, nu stiu ce sa zic”. Evident ca din toate lipsea cea mai mica forma de entuziasm.
Am incercat sa ii spun: „hai ca o sa fie fain, o sa decupezi, o sa lipesti, o sa pictezi!”. Tot entuziasmul meu s-a lovit de o atitudine, daca nu refractara, cel putin neinteresata. In cele din urma, dupa ce am intins toate materialele pe masa, am aflat si de ce era atat de neinteresat:
- Mama, ale mele oricum nu o sa fie la fel de frumoase ca ale copiilor.
- De ce spui asta? zic eu chiar mirata.
- Pentru ca pe ei ii ajuta parintii si le fac ei, frumos. Eu nu pot face asa.
In momentul acela mi-am dat seama ca de fiecare data l-am lasat sa lucreze singur, chiar daca am stat langa el si i-am dat indicatii si sugestii. L-am lasat sa lipeasca cum a putut, nu m-au deranjat picaturile de lipici scurse pe langa sau ca a depasit conturul cu carioca. In final mi s-au parut cele mai frumoase creatii!
Si m-a trecut un val de manie pe care sunt sigura ca si tu l-ai simtit in situatii de genul acesta, ca baiatul meu trebuie sa concureze de fapt cu parintii, nu cu copiii. Si ma deranjeaza si ca toate aceste lucruri s-au transformat in competitie, pentru cel mai frumos, cel mai bine facut, in loc sa fie proiecte de dezvoltare personala.
Am vorbit cu el, i-am explicat ca facem martisoarele pentru un scop bun, sa ii ajute pe alti copii saraci si trebuie sa ne dam silinta sa iasa cat mai bine, dar trebuie facute de el, sa simta ca el este cel care i-a ajutat pe copii.
A inteles, si iata ce am produs. Iti voi spune care a fost si contributia mea.
Martisoare pe pluta
Ai nevoie de:
- 2 dopuri de pluta
- Culori tempera
- Carton colorat
- Snur de martisoare
- Capse si capsator
- Carioca neagra sau alba in functie de culoarea cartonului
Cum se face:
- Cu un cutit mare, bine ascutit, fiecare dop de pluta se taie in 5-6 „felii”.
- Bucatelele de pluta se picteaza intr-o culoare de baza, el a ales verde, galben si rosu.
- Se lasa la uscat.
- Dupa aceea, se inmoaie varful pensulei intr-o culoare si se fac 9-10 puncte repartizate uniform pe fiecare rotund de pluta.
- Dupa cateva secunde se repeta procedeul cu alta culoare si apoi cu toate cele 4-5 culori pe care le-a ales.
- Obtine astfel un buchet de flori original si foarte atractiv. Si cu ocazia asta i-am povestit si despre pointilism, sa stiu ca ii strecor si ceva cultura generala in minte.
- Sunt usor de facut de copii, iar efectul lor este mare.
Ulterior se decupeaza dreptunghiuri de carton (traseaza-i tu liniile si decupeaza-le sai lasa-l pe el sa decupeze) pe care se capseaza fiecare martisor cu snurul aplicat (aici am capsat eu).
In final, in partea de jos, copilul va trebui sa scrie cateva cuvinte frumoase care sa transmita un gand frumos. Sau poate scrie doar Martie.
Gata!
Vei avea nu numai o serie de martisoare frumoase ci, mai ales, un copil multumit si mandru de ceea ce a realizat!
Alte idei de martisoare pe care le pot face copiii, aici