Ni se rupe inima de duioşie când vedem cât de bine se înţeleg copiii cu tatăl lor, cât de mult îşi doresc să petreacă timp împreună, ba chiar simţim un pic de gelozie când vedem cât de uşor îşi ascultă copiii tatăl. Toate acestea sunt semne că partenerul nostru este un părinte bun. Dar mai sunt şi alte lucruri, la fel de importante, care îl fac un părinte cu adevărat minunat.
Respectă deciziile pe care le iei în privinţa creşterii copiilor. În acest fel nu numai că nu creaza conflicte şi nu îl pun pe copil într-o stare de confuzie, dar îl şi învaţă pe copil cât de important este dialogul şi cum să îţi tratezi partenerul cu care trăieşti.
Nu se dau în lături când este vorba să lupte pentru binele copilului. Chiar şi dacă este vorba despre lucruri banale, cum ar fi să găseşti un club de sport, aceşti părinţi se implica pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru copiii lor.
Îşi recunosc greşelile şi le folosesc pentru a-şi învăţa copiii să fie persoane mai bune decât ele. Pentru că a fi părinte înseamnă şi o călătorie proprie de descoperire.
Ştiu să îşi ceară scuze atunci când greşesc şi asta ajută la menţinerea unei atmosfere de armonie.
Sunt gata oricând să renunţe la statutul lor de om mare şi se joacă cu toată fiinţa alături de copii lor, chiar şi dacă este vorba de sărit în noroi.
Fac planuri pe termen lung şi pe termen scurt astfel încât familiei să îi fie mai bine.
Te ajuta chiar şi atunci când nu ştiai că ai nevoie de ajutor şi nu ai cerut în mod expres acest lucru. Nu te fac să te simţi vinovată pentru că te ajută să te descurci în rolul tău de părinte.
Pun întrebări şi vor să fie la curent cu tot ceea ce li se întâmplă copiilor. Şi se implica activ să îi ajute să descopere lucruri noi.
Apreciază timpul petrecut împreună, oricât de banal ar părea ceea ce se întâmplă. Înţeleg că viaţa lor s-a schimbat din momentul în care au devenit părinţi şi nu regreta ce era înainte.
Îşi părăsesc zona de confort pentru a acorda asistenţa copilului în noile sale interese. Acceptă şi se implica chiar dacă şi-ar dori să facă altceva mai mult.
Înţeleg faptul că a fi părinte este cea mai importantă sarcina pe care o au acum. Aşa că trec cu vederea lucrurile mărunte şi sâcâitoare.
Tu ce ai mai adăuga la această listă?