De când mă știu, merg la braț cu impulsivitatea, lipsa de răbdare, furia necontrolată. Îmi sunt umbre din copilărie, așa cum îmi este și lipsa acută de încredere în mine și sentimentul că mereu se poate mai mult, mai bine, mai strălucitor. Că ce fac eu nu-i mare bazaconie, dar ce face Maricica, Georgica și Ionica sperie Vestul. Că al meu copil e talentat, dar X-ulică sigur e mai cu moț. Că iarba e verde la mine, dar parcă parcă lipsesc niște floricele pe ea. Mă afectau situații, mă doborau remarci. Când pățeam ceva nasol, cădeam cu totul și îmi era aproape imposibil să mai văd ceea ce am sau ceea ce s-a întâmplat bun în ziua aia. Mersul la terapie ajută, dar cum în primă fază mai mult dă totul peste cap, era clar că e nevoie de altceva. Altceva-ul a fost exercițiul care mi-a schimbat la propriu viața. Modul în care îmi închei ziua și pun capul pe pernă, felul în care mă raportez la lume și la ce mi se întâmplă.
E vorba de ceva atât de simplu, dar atât de greu de conștientizat și mai ales greu de rămas constant.
(…)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
