Astfel, cum privea umilita la el, fusul ii scapa din mâna si furca cazu alaturi de ea. Ea se scula si, ca rusinata de cele ce zisese, mâinile ei spânzurau in jos ca la un copil vinovat si ochii ei cei mari se plecara. El se apropie de ea, c-o mâna ii cuprinse mijlocul, iar cu cealalta ii desmierda incet fruntea si parul si-i sopti:
- Ce frumoasa esti tu, ce draga-mi esti! A cui esti tu, fata mea?
- A Mamei-padurilor, raspunse ea suspinând; ma vei iubi tu acuma, când stii a cui sunt? Ea inconjura cu amândoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el, in ochii lui.
- Ce-mi pasa a cui esti, zise el, destul ca te iubesc.
- Daca ma iubesti, sa fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui; daca te-ar gasi mama, ea te-ar omori, si dac-ai muri tu, eu as inebuni ori as muri si eu.
- N-aibi frica, zise el zâmbind si desfacându-se din bratele ei. Unde-i muma-ta?
- De când a venit, se zbuciuma in piua in care-ai incuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o inchid.
- Ce-mi pasa! zise el repezindu-se sa vada unde-i.
- Fat-Frumos, zise fata, si doua lacrimi mari stralucira in ochii ei, nu te duce inca! Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa invingi tu pe mama. Vezi tu butiile aste doua? Una-i cu apa, alta cu putere. Sa le mutam una in locul alteia. Mamam, când se lupta cu vrajmasii ei, striga când oboseste: "Stai, sa mai bem câte-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere, in vreme ce dusmanul ei numai apa. De aceea noi le mutam din loc: ea nu va sti si va bea numai apa in vremea luptei cu tine.
Precum au zis, asa au si facut.
El se rapezi dupa casa.
- Ce faci, baba? striga el.
Baba, de venin, se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile, lungindu-se slaba si mare pâna-n nori.
- A, bine ca mi-ai venit, Fat-Frumos! zise ea, facându-se iar scurta, ia, acum hai la lupta, acu om vedea cine-i mai tare!
- Hai!, zise Fat-Frumos.
Baba-l apuca de mijloc, se lungi rapezindu-se cu el pâna-n nori, apoi il izbi de pamânt si-l baga in tarâna pân-in glezne.
Fat-Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamânt pâna in genunchi.
- Stai, sa mai bem apa, zise Mama-padurilor ostenita.
Statura si se rasuflara. Baba bau apa, Fat-Frumos bau putere, s-un fel de foc nestins ii cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite.
C-o putere indoita, cu brate de fier, o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamânt pâna-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii. Cerul incarunti de nouri, vântul incepu a geme si a scutura casa cea mica in toate incheieturile capriorilor ei. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul cânta adânc, ca un proroc al pierzarii. Prin acel intuneric des si nepatruns, Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint, cu par de aur despletit, ratacind, cu mâinile ridicate si palida. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. Ea cazu moarta de groaza pe pieptul lui, si mâinile ei reci se ascunsera in sânul lui. Ca sa se trezeasca, el ii saruta ochii. Norii se rupeau bucati pe cer, luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite; iar pe sânul lui, Fat-Frumos vedea cum infloreau doua stele albastre, limpezi si uimite - ochii miresei lui. El o lua pe brate si incepu sa fuga cu ea prin furtuna. Ea-si culcase capul in sânul lui si parea ca adormise. Ajuns lânga gradina imparatului, el o puse-n luntre, ducând-o ca-ntr-un leagan peste lac, smulse iarba, fân cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat, in care-o aseza ca-ntr-un cuib.
Soarele, iesind din rasarit, privea la ei cu drag. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci si rotunde, fata ei de-o paloare umeda ca ceara alba, mâinile mici si unite pe piept, parul despletit si rasfirat pe fân, ochii mari, inchisi si adânciti in frunte, astfel ea era frumoasa, dar parea moarta. Pe acea frunte neteda si alba, Fat-Frumos presura câteva flori albastre, apoi sezu alaturi de ea si-ncepu a doini incet. Cerul limpede - o mare, soarele - o fata de foc, ierburile improspatate, mirosul cel umed al florilor inviosate o faceau sa doarma mult si lin, insotita in calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. Când era soarele-n amiazi, firea tacea si Fat-Frumos asculta fericita ei rasuflare, calda si umeda. Incet, se pleca la obrazul ei si-o saruta. Atunci ea deschise ochii inca plini de visuri, si-ntinzându-se somnoroasa, zise incet si zâmbind:
- Tu aici esti?
- Ba nu sunt aici, nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimând de fericire.
Cum sedea el lânga ea, ea-si intinse un brat si-i cuprinse mijlocul.
- Hai, scoala, zise el desmierdând-o, e ziua-n amiaza-mare.
Ea se scula, isi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate, el ii cuprinse mijlocul, ea-i inconjura grumazul si astfel trecura printre straturile de flori si intrara in palatul de marmura al imparatului.
El o duse la imparatul si i-o arata, spuindu-i ca-i mireasa lui. Imparatul zâmbi, apoi il lua de mâna pe Fat-Frumos, ca si când ar fi vrut sa-i spuie ceva in taina, si-l trase la o fereastra mare, pe care vedea lacul cel intins. Ci el nu-i spuse nimica, ci numai se uita uimit la luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. O lebada isi inaltase aripele ca pe niste pânze de argint si cu capul cufundat in apa sfâsia fata senina a lacului.
- Plângi, imparate? zise Fat-Frumos. De ce?
- Fat-Frumos, zise imparatul, binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor, oricât de scumpa mi-ar fi, si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult.
- Ce, imparate?
- Vezi tu lebada cea indragita de unde? Tânar fiind, as trebui sa fiu indragit de viata si, cu toate astea, de câte ori am vrut sa-mi fac sama... Iubesc o fata frumoasa, cu ochii gânditori, dulce ca visele marii - fata Genarului, om mândru si salbatic ce isi petrece viata vânând prin paduri batrâne. O, cât de aspru este el, cât e de frumoasa fata lui! Orice incercare de a o rapi a fost desarta. Incearca-te tu!
Ar fi stat Fat-Frumos locului, dar scumpa-i era fratia de cruce, ca oricarui voinic, mai scumpa decât mireasa.
- Imparate pre luminate, din câte noroace-ai avut, unul a fost mai mare decât toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. Hai, ca ma duc sa rapesc pe fata Genarului.
Si-si lua cai ageri, cai cu suflt de vânt, Fat-Frumos, si era sa plece. Atunci mireasa lui - Ileana o chema - ii zise incet la ureche, sarutându-l cu dulce:
- Nu uita, Fat-Frumos, ca pe cât vei fi tu de departe, eu oi tot plânge.
El se uita cu mila la ea, o mângâie, dar apoi, desfacându-se din imbratosarile ei, se avânta pe seaua calului si pleca in lume.
Trecea prin codri pustii, prin munti cu fruntea ninsa, si când rasarea dintre stânci batrâne luna cam palida, ca fata unei fete moarte, atunci vedea din când in când câte-o streanta uriasa atârnata de cer, ce incunjura cu poalele ei vârful vreunui munte - o noapte sfârticata, un castel numai pietre si ziduri sparte.
Când se lumina de ziua, Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa, ce traieste in mii de valuri senine, stralucite, care treiera aria marei incet si melodios, pâna unde ochiul se pierde in albastrul cerului si in verdele marii. In capatul sirului de munti, drept deasupra marii, se oglindea in fundul ei o mareata stânca de granit, din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa, care, de alba ce era, parea poleita cu argint. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite, iar dintr-o fereastra deschisa se zarea, printre oale de flori, un cap de fata, oaches si visator, ca o noapte de vara. Era fata Genarului.
In sala cea mare a castelului, in cenusa vetrei, veghea un motan cu sapte capete, care când urla dintr-un cap se auzea cale de-o zi, iar când urla din câte sapte, s-auzea cale de sapte zile.
Genarul, pierdut in salbatecele sale vânatori, se departase cale de-o zi.
Fat-Frumos lua fata in brate si punând-o pe cal, zburau amândoi prin pustiul lungului marii ca doua abia vazute inchegari ale vazduhului.
Dar Genarul, om nalt si puternic, avea un cal nazdravan cu doua inimi. Motanul din castel mieuna dintr-un cap, iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz.
- Ce e? il intreba Genarul pe calul nazdravan. Ti s-a urât cu binele?
- Nu mi s-a urât mie cu binele, ci de tine-i rau. Fat-Frumos ti-a furat fata.
- Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem?
- Sa ne grabim si nu prea, pentru ca-i putem ajunge.
Genarul incalica si zbura ca spaima cea batrâna in urma fugitilor. In curând ii ajunse. Sa se bata cu el, Fat-Frumos nu putea, pentru ca puterea lui nu era in duhurile intunericului....continuare ...inapoi
