Fetita mica si blonda se trezea dimineata cu zambetul pe buze. Ciripea vesela, toata ziua ca un cintezoi, adormea singura la pranz si iar se trezea bucuroasa. Dupa-amiaza era partea cea mai frumoasa a zilei. Daca dimineata statea cand cu bunica, cand cu bunicul, dupa-amiaza mamica ei se juca cu ea. Cantau, spuneau poezii si desenau. Uneori mamica ii citea povesti, alteori ii spunea povesti, dar fetita stia ca sunt povesti pe care mamica ei le inventa, pe loc, pentru ea. Si ii placea foarte tare asta.
Cel mai greu era seara. Fetita vesela si cuminte nu putea sa doarma seara. II era frica si urat sa doarma singura. Uneori plangea si atunci mamica ei dormea cu ea, iar fetita adormea suspinand in bratele mamei. Nimic altceva nu o impaca. Iar povestea se repeta in fiecare seara.
Intr-o zi mamica ei a intrebat-o ce ii place ce mai mult si mai mult, iar fetita a spus ca cel mai mult i-ar placa sa poata zbura asa cum fac vrabiile dimineata. Mamica a zambit si a luat-o in brate pe fetita mica, blonda si cu ochii verzi si a invartit-o prin aer ca si cum fetita ar fi avut aripi.
Dupa un timp s-a facut seara. Fetita s-a bagat in pat si se chinuia sa adoarma, infiorata de noapte. Atunci a venit mamica ei si i-a adus o pereche de aripi mici, albe si pufoase. Si i-a spus: "Acum ai sa poti sa dormi. Iti era firca de noapte pentru ca voiai sa dormi, iar cand dormi zbori, si pentru ca nu aveai aripi, nu puteai.... Acum ai aripi, deci poti sa dormi!".
Si din noapte aceea fetita mica, blonda si cu ochii vezi a putut sa doarma.
foto: Anna Silivohchik
