Tu ești persoana mea preferată din lume și de pe pământ
E tot mai mare băiețelul ăsta mic, ce a venit de undeva din mine. Deși doctorii spun că l-au scos din burta mea și am o cicatrice care stă mărturie, eu tind să...
E tot mai mare băiețelul ăsta mic, ce a venit de undeva din mine. Deși doctorii spun că l-au scos din burta mea și am o cicatrice care stă mărturie, eu tind să...
Am făcut un exercițiu la prima ediție a proiectului Mama Time Out, ca să conștientizeze fiecare dintre noi locul pe care îl avem în viața proprie.
Am mâncat acum vreo săptămână combinația asta la un restaurant și mi-a super plăcut. Așa că am făcut rost de ingrediente și am testat ce părere au și copiii.
Una din activitățile noastre preferate este cititul poveștii de seară. Pe Ana o relaxează și o ajută să intre în atmosfera de somn, iar nouă ne dă un prilej să...
Merg ieri de dimineață la medic. Mă aleg cu o rețetă lungă cât o zi de post, așa că mă îndrept spre farmacie direct. Plin de lume, care cu mucii la nas, care cu...
Tocmai am aflat vestea și-mi vine s-o sun pe bunica să-i spun ce rău îmi pare. Nu o cunoșteam personal pe Stela Popescu, am văzut-o însă în câteva piese de teatru...
Aceste brioşe cu pere, gutui şi mac sunt niște gustări excelente pentru copii în sezonul rece, alături de brioșele cu mere, nuci, ghimbir și scorțișoară sau de...
E abia trecut de jumătatea lui noiembrie, dar cum toate magazinele au deja vitrinele garnisite de Crăciun, utilajele publice lucrează la decorarea străzilor, pe noi ce...
Cand se termina anul școlar, mama mă ducea mereu să îmi cumpere rochițe. Așa începea vara oficial. Închideam școala, puneam uniforma și cravata în cui și...
Ce bine ar fi dacă ar există un manual pentru fiecare etapă din dezvoltarea copilului. Ce ușor ne-ar fi dacă am putea să-l consultăm de fiecare dată când trebui...