De ce să faci un copil?
Păi, ce să zic. Pentru iubire. Nu e de ajuns?
Păi, ce să zic. Pentru iubire. Nu e de ajuns?
Am cunoscut o mamă care nu se putea împăca nicicum cu mama ei. Între ele erau multe, un trecut greu, o familie destrămată, iar mama aceasta era copilul devenit la...
În urmă cu 11 ani, am devenit mamă de Albert.
„Sunt medic (din Italia, n.n) și, mărturisesc, îmi este imposibil să înțeleg sensul a ceea ce se întamplă.
Nici nu știu cu ce să încep, așa dezumflată sunt.
Eram toți trei adunați în jurul mesei, la prânz, când i-am întrebat pe copii:
Ava mică sărbătorește azi o lună de când aduce bucurie și lumină în familia noastră. A trecut o lună de când sunt mamă de trei și mamă de fetiță și-mi...
Toată lumea știe că cea mai rapidă și cea mai gustoasă mâncare pe care o poți pregăti într-un timp record sunt pastele în toate combinațiile. Iar de când cu...
Acum o săptămână când am citit regulile pentru copii și programul de grădiniță în pandemie, primul gând a fost: La naiba, asta e pușcărie.
Celei care se simte vinovată că nu a născut natural, mângâie-i cicatricea.