Sari la conținut

10 lucruri complet inutile în primul an de viață al copilului

Pentru că mă învârt destul de mult în lumea asta de părinți cu copii – grupuri, site-uri, bloguri, dau fără să vreau cu nasul de reclame la produse de tot felul. Majoritatea covârșitoare se adresează segmentului 0-3 ani și mai ales intervalului de până într-un an. Atunci când ești complet buimac, habar nu ai ce te-a lovit, umbli ca un drogat pe net sau prin magazine și pui mâna pe ce crezi tu, dar mai ales pe ce îți spun alții că i-ar trebui copilului în primele luni de viață. Dacă te iei după ei, lista de obiecte necesare în primul an de viață al copilului, ar bate recordul la cel mai lung document redactat vreodată.

Am pățit-o și noi, într-o perioadă în care invazia de reclame la produse „absolut indispensabile” nu era atât de mare, iar achizițiile se făceau bătrânește, cu portofelul în magazin. Chiar și așa, am reușit să adun, cu zâmbetul pe buze, o listă de lucruri complet inutile în perioada bebelușiei. Am adăugat și reversul – lista de obiecte necesare în primul an de viață al copilului. Este bazată doar pe experiența noastră, mi-ar plăcea să știu cum a fost la voi.

Lucruri complet inutile în primii ani de viață ai copilului

Pernuțe de sprijin lateral
Două perne îmbrăcate în ceva cu o textură ca de prosop, legate între ele cu un arici. Le-am folosit fix o lună, cred. Puteau fi înlocuite cu succes de două prosoape rulate, care și-ar fi făcut treaba la fel de bine. Măcar avem poză cu ele. Morala – luați-vă capul la cumpărături 

►Citeşte şi Cum transporți copilul cu mașina? Scaune auto potrivite vârstei

Set complet de pilotă, pernă, cearceaf

Cearceaful putea fi foarte bine cumpărat separat, nu era musai să fie în set cu ursuleți și norișori. Perna o folosim acum, la opt ani, mai mult ca accesoriu. Capul prințesei stă de regulă în coastele noastre sau în tăblia patului, dacă doarme la ea. Pilota nu am folosit-o niciodată, nu mai știu nimic de soarta ei. La început era nepotrivită, ulterior prea groasă și, într-un final, prea mică. Morala – mai bine culcați copilul cu voi și dacă nu, un cearceaf simplu și un finet sunt perfecte.

Protecții de pat, în set cu pilota & co, cum altfel?

Poate pentru copiii mai zbuciumați, protecțiile de pat și-au făcut treaba. Pentru un copil care  nu s-a clintit până la 5 luni și nu s-a ridicat nici de zăbrele până spre 9 luni – a compensat din plin vocal atunci și în anii ce au urmat :-), au fost doar depozit de praf. Morala – nerecomandat bebelușilor-bibelou.

►Citeşte şi Ghid complet pentru alegerea biberoanelor

Biberoane fel de fel

Înainte de a naște, am luat o tonă de biberoane de tot felul. De sticlă, de plastic fără BPA, în forme ergonomice, cu tetine așijderea. De parcă își ținea copilul de o lună biberonul și îl încântau buburuzele de pe capac. În final, am ajuns să iau o singură marcă și oricum am folosit doar biberoanele foarte mici inițial, pentru lapte matern și în completarea alăptării. Morala – un biberon mic „să fie” și în rest, succes la alăptat!

(…)

Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!