Ca fiecare proaspăt părinte, te întrebi dacă micuțul tău este bine, dacă este fericit alături de tine și, mai ales, sănătos. Și pentru că el în afară de plâns nu prea se poate folosi se poate folosi de alte mijloace de comunicare, iată la ce semne să fii atentă, pentru a afla dacă bebeșulul tău este sănătos și fericit deopotrivă:
De cele mai multe ori, bebelușul se liniștește când îți aude vocea și când îți simte mirosul – Nou născuții plâng. Plâng mult. Din păcate, nu îi putem calma ascultându-le nemulțumirile (pe care nu le pot exprima în cuvinte), dar o putem face stând aproape de ei, lăsându-i să ne adulmece pe noi, mame lor, și vorbindu-le. 9 luni, cât au stat în burtică, s-au familiarizat cel mai bine cu vocea mamei, așa că acum nu este de mirare că acum reacționează cel mai bine la auzul ei. Așa, se simte protejat.
Schimbi scutecelul de aproximativ 8-10 ori pe zi, iar micuțul câștigă în greutate – Faptul că micuțul te pune la schimbat scutecelul de 8-10 ori pe zi și, în plus, câștigă în greutate parcă văzând cu ochii, îți arată că are parte de mâncare suficientă atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
► Citește și: Ghidul scaunului bebeluşului (căcuţă): ce este normal şi ce nu
Din când în când, e liniștit și atent la ceea ce se întâmplă în jur – E drept, un nou-născut nu știe să facă prea multe lucruri: mănâncă, doarme, face caca, plânge și.... cam atât. Dar dacă printre toate acestea remarci că sunt momente în care puiul stă liniștit și chiar își fixează privirea pe ceva anume, e semn că învață și că se dezvoltă. Bebelușii sunt bureței de informații... veți vedea!
Îți îndreaptă atenția către o nouă sursă de zgomot și ascultă – Bebelușul aude încă de la naștere, însă nu reușește să distingă sunetele și nici sursa lor. Abilitatea de a face diferența între sunete (zgomotul de fundal nu este la fel de interesant ca al jucăriei vorbitoare) se dezvoltă treptat și ne dezvăluie că sistemul auditiv al bebelușului funcționează corespunzător.
Se uită curios la diverse obiecte statice sau în mișcare – Nu ai crede că privirea fixată spre jucăria de deasupra pătuțului îți dezvăluie un progres, dar chiar asta reprezintă. Este adevărat, încă de când se află în burtică, bebeluşii pot face diferenţa între lumină şi întuneric, dar după ce apar pe lume, micuţii văd doar în alb şi în negru, la o distanţă de maximum 20-25 de cm… Iar la 2- 3 luni, încep deja să distingă culorile și fețele familiare. Așa că, dacă îl surprinzi studiind cu atenție un obiect care ție ți se pare obișnuit, află că micuțul îți transmite că ochișorii lui funcționează perfect sănătos.
Privește în ochi, zâmbește și gângurește la străini – Semnele că bebelușul devine sociabil sunt de mai multe tipuri, în funcție de vârstă – la o lună poate privi în ochi, la două zâmbește, la 3 gângurește, iar la 4 râde. Toate acestea arată că micuțul este fericit, se dezvoltă și începe să înțeleagă că oamenii interacționează cu el.
Plânge din ce în ce mai puțin și somnul îi este mai regulat – Că sistemul lui nervos se maturizează îți arată faptul că bebelușul își formează o rutină de somn și plânge din ce în ce mai puțin. Unii bebeluși o fac pe la 4 luni, alții mai devreme. Dacă al tău este mai mare de atât și încă nu are o rutină cât de cât formată, poate ar trebui să te străduiești un pic mai mult.
► Citește și Rutina de somn la copii. Recomandările specialistului
Își poate susține propria greutate corporală – De regulă, la 1 lună bebelușul poate sta pe burtică și își ridica bărbia, la 2 luni, stă pe burtică și începe să îți ridice pieptul, la 3 luni stă pe spate și poate să prindă obiecte cu mânuța, iar la 4 luni stă în funduleț-susținut. Ajută-l pe bebe să își întărească musculatura -
► Citește 4 exerciţii utile pentru dezvoltarea musculaturii bebeluşului.
Sursa foto: Pixabay