Progresele dezvoltării nu sunt la fel pentru toți nou-născuții. Sunt mai degrabă puncte de referință care marchează cursul dezvoltării tipice. Unii bebeluși ating aceste puncte mai devreme, în timp ce alți bebeluși le pot atinge mai târziu sau chiar pot sări peste aceste etape cu totul.
Care sunt progresele din prima luna a bebelușului?
Progresele din prima lună a nou-născutului se referă la deținerea controlulului asupra mâinilor. De asemenea, bebelușul începe să-și dezvolte simțurile, permițându-i să devină mai conștient de priveliști, sunete și mirosurile din jur. Sistemul lui nervos începe să se organizeze, așa că se pot întâmpla lucruri ciudate. Acesta este un semn că micuțul lui creier începe să învețe. Singurul lucru care ar trebui să ridice semne de întrebare este lipsa de reacție la stimulii externi.
► Citește și: Ce văd bebeluşii, când deschid ochii pentru prima dată? - VIDEO
Progresele bebelușului de o lună – mișcarea mâinilor către față și gură
Bebelușul începe să-și mute mâinile în jurul feței și în jurul gurii și își strânge pumnii. Creierul bebelușului își dă seama cum ar trebui să coordoneze mâinile și picioarele, însă mișcările ar putea fi sacadate.
Când ar trebui să te îngrijorezi?
Dacă micuțul tău pare să aibă mișcări foarte lente sau dacă mâinile lui par prea rigide, ar trebui să anunți medicul pediatru. De asemenea, în timp ce copilul pare că are mișcări sacadate și tremurânde, ceea ce este normal, dacă bărbia sau maxilarul îi tremură constant (și nu atunci când nu plânge), ar putea fi un semn al unei probleme neurologice.
► Citește și: Cele cinci simțuri ale bebelușului tău – Cât sunt de dezvoltate
Nu te alarma dacă bebelușul are mișcări mai zgomotoase pentru că sunt normale. Ele ajută copilul să-și dezvolte controlul asupra corpului lui.
Progresele bebelușului de o lună – reacția la zgomote
Auzul bebelușului în prima luna ar trebui să fie complet dezvoltat. El te ascultă și s-ar putea să-și întoarcă privirea către tine când îți aude vocea.
Dacă micuțul nu pare să reacționeze la zgomote puternice sau voci mai ridicate, ar putea fi un semn că există o problemă cu auzul lui. Un copil care nu reacționează la zgomot ar putea fi afectat de pierderea auzului sau de alte tulburări neurologice.
În schimb, nu ar trebui să te îngrijorezi dacă puiul tău nu face contact vizual atunci când vorbești cu el. O să devină mai atent în timp ce va mai crește puțin.
► Citește și: Bebelușul de o lună. La ce să ne așteptăm
Progresele bebelușului de o lună – reflexele de înrădăcinare
Bebelușul tău va avea probabil ceea ce este cunoscut sub numele de reflex de înrădăcinare, ceea ce înseamnă că își va îndrepta capul spre o atingere a obrazului sau a buzelor și va face mișcări de supt. Acest lucru îl ajută să se hrănească atunci când este pus la sân.
Mai important decât reflexul în sine este modul în care se hrănește copilul. Dacă suptul lui este destul de slab sau hrănirea lui este destul de lentă, trebuie să te adresezi medicului pediatru.
Prima lună din viața bebelușului este mai lentă când vine vorba de progrese. Totuși, bucură-te pe deplin de această lună pentru că lucrurile vor deveni mult mai interesante și destul de agitate în scurt timp.