Sari la conținut

Bebelușul de 9 luni – singurele progrese care contează cu adevărat

În primele luni de viață ale bebelușului îi observi schimbările de la zi la zi, însă pe măsură ce puiul tău se apropie de vârsta de 1 an, cea mai mare parte din activitatea lui de dezvoltare a creierului este deja construită.

La această vârstă, părinții sunt nerăbdători să-și vadă prichindelul încercând să meargă, să spună primele cuvinte și să consume alimente solide noi. Este posibil ca puiul tău să nu atingă aceste progrese importante în același ritm sau ordine cu ceilalți bebeluși de vârsta lui.

Atunci când ai în vedere progresele bebelușului tău de 9 luni, este important să le așezi în contextul în care puiul tău s-a dezvoltat încă de la naștere.

Dacă simți că ceva s-a schimbat dramatic în ceea ce privește ritmul de dezvoltare al copilului tău sau în abilitățile lui, pot exista motive de îngrijorare, dar dacă micuțul tău continuă să-și descopere noi abilități, înseamnă că el crește așa cum ar trebui.

► Citește și: Dezvoltarea bebelușului de la 4 la 12 luni. Cum poți ajuta

Progresele bebelușului de 9 luni – el se mișcă sau se așează cu un scop

Între 6 și 9 luni, curiozitatea naturală și puterea de dezvoltare a bebelușului ar trebui să-l oblige și să-i permită să exploreze lucruri.

Modul în care se manifestă temperamentul va fi, de asemenea, condiționat de împrejurimile bebelușului. Un bebeluș cu energie și foarte curios, a cărei familie locuiește într-o casă cu mult mobilier, ar putea începe să meargă mai devreme decât era de așteptat. Un bebeluș prudent, cu o mulțime de spațiu în jur unde își poate desfășura activitatea, poate continua să meargă de-a bușilea mai mult decât alți copii.

Când ar trebui să existe un motiv de îngrijorare?

La 9 luni, mersul de-a bușilea este mai puțin important decât abilitatea bebelușului de a-și pune greutatea pe picioare atunci când este suținut de către părinți.  În plus, dacă mișcarea lui este aleatorie sau are tendința de a folosi o parte a corpului în locul alteia, pot exista probleme de dezvoltare.

Progresele bebelușului de 9 luni – este dornic de joacă

După nouă luni de dezvoltare a bebelușului, jocul devine un mod din ce în ce mai important de a-și arăta abilitățile. Pe măsură ce devine mai coordonat, curiozotatea lui naturală îl va ajuta să-și găsească bucuria în atingerea și manipularea obiectelor.

Jocul ajută, de asemenea, la dezvăluirea dezvoltării cognitive a unui bebeluș de 9 luni. Un prichindel care este încântat de jocul cucu-bau arată că înțelege ceea ce se întâmplă și că are abilități de memorare.

► Citește și: Bebelușul la 6-9 luni. Mişcarea pune stăpânire pe tot

Când ar trebui să existe un motiv de îngrijorare?

Un bebeluș care nu dorește să se joace este foarte diferit de cel care nu se poate juca, iar părinții trebuie să facă aceasta distincție. Vorbește cu medicul pediatru dacă bebelușul tău este incapabil să se joace sau dacă nu este capabil să se concentreze, să se așeze ori să manipuleze obiectele din jurul lui.

La vârsta de 9 luni, mulți bebeluși pot începe să exploreze alimente noi. Oferă-i puiului tău alimente întregi în locul celor procesate și aplică-le pe banane și avocado sau dă-i ocazional budincă sau pastă de legume ori fructe dacă vrei să-l lași să se joace cu lingura.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!