Până acum, vara se rezuma la cocktailuri băute pe marginea piscinei. Dar acum, de când eşti o proaspătă mămică, anotimpul călduros nu se mai poate compara cu ceea ce a fost. Deşi cunoşti adevărata fericire şi ştii că nici cea mai frumoasă insulă din lume nu se compară cu bucuria de a fi mamă, ai în plus o mulţime de responsabilităţi şi de griji. Una dintre cele mai frecvente îngrijorări ale mămicilor, în această perioadă, este căldura şi modul în care aceasta îl poate afecta pe bebe.
Cât de cald este “prea cald” pentru bebe?
La peste 36.6 grade Celsius, corpului îi este greu să se răcorească, mai ales în cazul bebeluşilor. Medicul Jan Montague, pediatru la spitalul Good Samaritan, din New York, sfătuieşte părinţii să îşi ţină bebeluşii cât mai departe posibil de căldură. „Nu este deloc în regulă să ieşi cu bebeluşul afară când e foarte cald, adica peste 36 de grade”. Bebeluşii nu transpiră, deci nu îşi pot regla temperatura corpului aşa cum o facem noi, motiv pentru care pot face accident vascular cerebral mult mai uşor decât noi. Mai mult decât atât, bebeluşii se pot deshidrata foarte uşor.
Ce este de făcut?
Ştim că este imposibil să îl ţii pe bebe 24/7 în casă în perioada caniculară, aşa că, atunci când ieşiţi la plimbare, trebuie să îţi iei câteva măsuri de precauţie. „Ţine minte că bebeluşii se încălzesc mai rapid decât adulţii, aşa că nu îţi petrece prea mult timp afară, cu el!”, avertizează Montague. Nu ieşi din casă în miezul zilei, ci doar seara sau foarte dimineaţă. În rest, ţine copilul în casă, cu draperiile în geam, răceşte, pe rând, camerele cu aer condiţionat, astfel încât să îl muţi dintr-o cameră în cealaltă, după ce ai oprit aparatul.
►Citeşte şi Cum protejăm bebeluşul de căldura extremă. Semnele deshidratării
Când sunteţi afară, monitorizează-l îndeaproape, să fii sigură că nu se deshidratează. „În caz de deshidratare, devine morocănos, iritat, letargic şi nu simte nevoia să mănânce sau să bea”, spune Montague. De asemenea, verifică să nu fie mai cald decât în mod normal. „Cu cât supraîncălzirea se intensifică, cu atât devine mai letargic, pielea i se usucă şi poate chiar vomita sau face febră. În aceste cazuri, consultaţi de urgenţă pediatrul”.
Pentru a evita supraîncălzirea, hidratează-l (dându-i mai multă apă decât de obicei, după primele 6 luni de hrănire exclusiv la sân), nu îl scoate din casă în timpul prânzului, îmbracă-l adecvat când ieşiţi din casă (haine lărguţe, colorate, pălărioară sau şapcă), îmbăiază-l des şi, mare atenţie – nu lăsa copilul singur în maşină şi nu pune niciun fel de ţesătură peste cărucior, deoarece poate crea un efect de cuptor pentru bebeluşul aflat acolo.