Mii de gânduri și de întrebări fugeau în mintea mea încă de când burtica mea începea să prindă contur; gânduri referitoare la cum va fi viața noastră alături de copilul pe care îl vom avea, cum mă voi descurca, cum voi fi ca mamă, cum va fi el, cum voi putea să-l ocrotesc cât mai bine…cum, cum, cum? Și mi-am dat seama că oricât am citit înainte, nimic nu se compară cu experiența de creștere a unui copil. Deși credeam că sunt informată, mi-am dat seama că nu știu nimic. Mi-am dat seama că învăț totul prin si datorită copilului meu. Mi-am dat seama că el este cel mai bun profesor.
Încă de când l-am văzut prima dată, deși mi se părea minuscul, am învățat că acea mică minune îmi furnizează toate informațiile de care am nevoie: să știu când îi este foame, când se satură, când îl jenează ceva, când îl doare burtica, când mă vrea pe mine.
Cu toate acestea, niciodată nu am reușit să scap de sentimentele de incertitudine. Oare se satură cu laptele meu, oare îl îmbrac bine, oare îi este cald sau frig, oare, oare, oare?
La început am trecut printr-o perioadă foarte solicitantă, în care bebe plângea mereu, și aveam impresia că nu se satură cu laptele meu. Doctorii îmi spuneau sa-i dau completare lapte praf, familia – la fel. Simțeam că iau foc când mai venea cineva cu ideea că poate laptele meu e slab și bebe nu se satură. Dar am fost foarte ambițioasă și am continuat așa, deși mă simțeam epuizată. Și bine am făcut pentru că am observat că bebe ia în greutate (mai mult decât trebuie, chiar) și că începe să se liniștească din ce în ce mai mult. Și iată că am ajuns la vârsta de 6 luni alăptate exclusiv.
Următoare perioadă – diversificarea – mi s-a părut iar foarte grea. Nu știam cu ce să încep, când – la ce oră, cu ce. Toate aceste întrebări au apărut pentru că bebe era cam grăsuț: 10 kg și 200 gr. la 6 luni, el fiind născut de 3050 gr. Am reușit să învăț prin el cu ce să încep, cât și la ce ora. După cum am spus el a fost, este și va fi cel mai bun profesor al meu.
Am ajuns și la momentul în care ceilalți copii merg de-a bușilea, dar al meu nu. Și ce? El este dezvoltat pe alte domenii: știe unde este becul, bate din palme, face ”pa-pa”, dansează, spune mama, tata de la 7 luni. Nu a durat mult și a început și el a merge de-a bușilea. La fel s-a întâmplat și cu mersul independent. Când s-a simțit el în stare și când a considerat el ca poate – început a merge: la 1 an și 3 săptămâni.
Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare și sunt mai buni pe anumite paliere. Unii sunt mai vorbăreți (ca al meu), alții mai mobili, alții mai lenți. Fiecare copil e unic!!! Știu că mereu avem tendința să îi comparăm între ei, dar nu trebuie să exagerăm!
Și ce am învățat în acest an de la bebelușul meu? Am învățat că nu trebuie să intrăm în panică, indiferent de ceea ce se întâmplă, că ne descurcăm în orice situație, că el știe să ne spună ce vrea, că intuiția de mamă chiar funcționează, că indiferent câte nopți nedormite avem, dimineața tot îți vine să-l pupi de drag ce-ți este, că nimic nu este mai important decât siguranța și viața copilului tău, că trăim și acționăm pentru și prin el!
* Articolul este scris de o mamica din comunitatea suntmamica.ro
