Copiii isi formeaza amintiri din primele zile de viata. Dar cat timp le raman intiparite in minte?
Petrecerea de mot a copilului a fost inca un prilej pentru barbat sa-mi scoata ochii ca am exagerat cu organizarea, ca vreau prea multe pentru o aniversare din care copilul n-o sa tina minte nimic. Si n-a fost mare lucru, doar o intalnire intre membrii familiei restranse, nasi si prieteni foarte apropiati. Vreo 20 si-un pic de insi cu tot cu copii. Pe care (cu mic, cu mare) i-am rugat sa se-mbrace haios, in tema „Mickey Mouse” – dragostea vietii lui Tudor pana la varsta asta. Sau cu desene animate diverse, fiecare cu ce-avea pe-acasa. Tortul l-am comandat tot cu Mickey Mouse, servit pe farfurii cu Mickey Mouse, desigur. Iar animatorii – inutili pentru copiii in jur de un an de la petrecere – i-au reprezentat tot pe Mickey si Minnie Mouse. Am avut si coifuri si suflatori si urechi de Minnie si lucruri haioase pe tava pentru Tudor de ales. Si, dupa ce toate personajele de desene animate s-au dus pe la casele lor, am reflectat la vorba omului meu: oare cate-o tine minte din toate astea? Sau, altfel pus (mai tragic): o tine minte ceva?
Memoria implicita versus memoria explicita
Pana acum cativa ani, se stabilise un concept numit childhood amnesia (amnesia copilariei, n.r.) care definea lipsa de amintiri a unui individ inainte de varsta de trei ani. Iar asta era pusa pe seama maturizarii incomplete, dar foarte rapide la acea varsta, a hipocampului – regiunea din creier responsabila cu fixarea amintirilor pe termen lung. A fost chiar o teorie (confirmata prin experimente facute pe soareci) conform careia amintirile ramaneau imprimate, dar creierul nu reusea sa le mai reia firul si sa le readuca la suprafata din cauza ritmului prea alert in care hipocampul se dezvolta.
Oamenii de stiinta au mers mai departe, sustinand ca, de fapt, aceste amintiri stocate in subconstient sunt cele care ne afecteaza toata viata si ca micul lor creier functioneaza pe masura nevoilor pe care le au de la nastere si pana la varsta de 3-4 ani. Adica prevaleaza memoria implicita - unde se stocheaza abilitati si informatie subconstienta, cum ar fi mersul pe bicicleta sau mancatul cu tacamuri – fata de memoria explicita – aducerea aminte constienta de fapte, detalii etc.
Sursa foto: cosmopolitanfm.com
Memoria se antreneaza
Totusi, se pare ca si memoria explicita a bebelusilor are ceva extindere. Carolyn Rovee-Collier este profesor de Psihologie la Universitatea Rutgers, New Jersey, SUA, si o pioniera in domeniul cercetarii asupra memoriei copiilor la varste foarte mici. Un studiu facut in laboratorul sau a scos la iveala faptul ca, dupa ce privesc un adult agitand o jucarie, bebelusii de cateva luni sunt in stare sa imite aceasta actiune cateva ore mai tarziu, bebelusii in varsta de sase luni isi aduc aminte asta si a doua zi, iar un bebelus la 15 luni poate relua jocul si dupa patru luni de la demonstratie! Iar studiul a presupus o singura demonstratie, in care copilul nici macar nu a atins jucaria! Mie mi se pare, totusi, o performanta. Unde mai pui ca, daca demonstratia este reluata dupa ceva timp, copilul mai acumuleaza ceva „capital” de amintire in sensul acesta.
O alta teorie, care a mai facut un pic de lumina in amintirile bebelusilor, este cea care spune ca, pe la 3-4 ani, limbajul este cat de cat coerent si cursiv, de aceea putem descrie in cuvinte amintiri de la aceasta varsta. Inainte de asta, amintirile nu sunt codate in limbajul conventional vorbit, astfel incat noi nu le putem exprima in cuvinte. Mi se pare rezonabila aceasta idee, seamana foarte mult teoria elaborata de Francoise Dolto, pediatra si psihanalista din Franta, care sustine ca discutiile coerente cu copiii (sau explicatiile elaborate pe care parintii le ofera acestora), de la varste foarte mici, mai ales in cazul evenimentelor nefericite care au loc in proximitatea lor, ii ajuta sa se construiasca sanatos, eliberandu-se de emotiile negative infiltrate empatic (vezi volumul „Ce sa le spunem copiilor”, aparut la Editura Trei). Inca o data, deci, limbajul este cel care fixeaza amintirile. Macar sa-i ajutam sa si le fixeze frumos.
Asa ca, revenind la petrecerea de mot a lui Tudor, eu cred ca el a inteles tot – sa fi vazut bucuria de pe fata lui cand ne vedea personajele de pe tricouri – dar sunt constienta ca nu-si va aminti mai nimic. Va ramane, insa, cu emotiile de fericire, siguranta, de bucurie ca cei pe care ii iubeste i-au fost alaturi. Iar daca Francoise Dolto are dreptate si copilul a simtit dezamagirea parintilor in fata absentei unor membri importanti ai familiei, atunci ne vom stradui sa-i explicam cat mai bine situatia. Macar amintirile, asa cum sunt ele, sa fie adevarate.
Sursa foto articol: smashmaterials.com
