În mjlocul perioadei postpartum, când nopțile nedormite își fac apariția și când tot programul se modifică în funcție de nevoile bebelușului, sunt acele momente când o proaspătă mămică s-ar putea gândi: "Hmm, nu știu cât o să mai rezist așa."
Din fericire, tot în această perioadă, nou-născuții încep să zâmbească.
Pentru mămici, zâmbetul puiului lor le topește inima și le umple sufletul de bucurie.
► Citește și: Copile, îmi arăți ce are viața mai frumos de oferit...
Zâmbetul bebelușului este susținerea de care mămica are nevoie pentru a o ajuta la rezolvarea provocărilor, fie că este vorba despre programul de somn al bebelușului sau de prima răceală ori apariția primilor dințișori. De fiecare dată când copilul zâmbește, mama își amintește că poate face toate aceste lucruri și că bebelușul ei merită tot efortul pe care ea îl depune.
Dayna M. Kurtz, psihoterapeut și autorul Mother Matters, spune că vede acest lucru în practica sa clinică.
"O mamă cu care am lucrat, mi-a povestit experiența ei despre primul zâmbet al copilului ei. La opt săptămâni după naștere, epuizată și copleșită, bebelușul i-a zâmbit larg chiar înainte de o hrănire nocturnă", spune Kurtz. "În acel moment, a fost cuprinsă de o bucurie și o ușurare imensă și a simțit, pentru prima dată, o adevărată legătură cu fiul ei."
► Citește și: De ce râde bebelușul în somn
Deci, de ce zâmbetul unui bebeluș poate afecta o mamă atât de profund?
Poate fi totul atribuit acelor hormoni ale proaspetei mămici?
Poate că provine din instinctele de supraviețuire care leagă un bebeluș cu mama sa sau copilul care învață indicii sociale. Sau se întâmplă ceva mai mult în creierul nostru?
În 2008, oamenii de știință din Houston, TX și-au publicat cercetările pe această temă. Studiul lor, "Ce este într-un zâmbet? Răspunsurile creierului matern la expresiile faciale ale sugari", preia date din imaginile RMN ale 26 de femei în timp ce observau imagini cu bebeluși zâmbind, plângând sau cu o expresie neutră.
Imaginile includeau propriul copil al mamei alternat cu un copil necunoscut de etnie, îmbrăcăminte și poziție similară. În fiecare imagine, copilul a afișat o emoție diferită prin una dintre cele trei expresii faciale: fericit, neutru sau trist. Cercetătorii au monitorizat schimbarea activității creierului mamelor prin tranzițiile din imagini de la propriul copil la copilul necunoscut și de la fericit la neutru la trist și invers.
Rezultatele?
„Când mămicile văd fața propriului copil, o rețea extinsă din creier pare să fie activată, în care informațiile afective și cognitive pot fi integrate și direcționate către ieșiri motorii / comportamentale”, au scris autorii studiului.
Faptul că vede zâmbetului sau tristețea de pe fața copilului ei sugerează zonele creierului care ar instiga o mamă să acționeze, fie că este vorba de confort, îngrijire sau mângâiere și se joacă cu copilul.
► Citește și: Cea mai frumoasă perioadă din viața de părinte
În plus, autorii au descoperit că regiunile cerebrale legate de recompense sunt activate special ca răspuns la fețele fericite ale bebelușilor. Zonele creierului care s-au luminat în studiul lor sunt aceleași zone care eliberează dopamina, „substanța chimică de plăcere”. Alte activități care determină creșterea dopaminei includ consumul de ciocolată, relații sexuale sau consumul de droguri.
Deci, cu alte cuvinte, zâmbetul unui bebeluș poate fi la fel de puternic ca și celelalte experiențe.
Acest sistem de recompense (denumit și sistemul neuroendocrin dopaminergic și oxitocinergic) există pentru a motiva mama să creeze o legătură pozitivă cu copilul, potrivit Aurélie Athan, doctor, director al Laboratorului de psihologie reproductivă și maternă (un laborator care a creat primele cursuri de absolvire a genul lor la acești subiecți).
De asemenea, aceste rețele promovează capacitatea unei mame de a-și împărtăși starea emoțională cu copilul, care este rădăcina empatiei. „O mamă plânge când copilul plânge, zâmbește când copilul zâmbește”, spune Athan. În timp ce există o explicație fiziologică care stă la baza acelei senzații călduroase și confuze provocate de un zâmbet, pot exista și alți factori în joc, spune Kurtz.
"În practica mea clinică, observ adesea un schimb uimitor între o mamă și copilul ei atunci când acesta din urmă îi zâmbește. O mamă care altfel este angajată în conversații cu mine poate fi, pentru acest moment, complet redirecționată să se concentreze pe micuța ei. ", Spune Kurtz. "Acest tip de atenție din partea bebelușului poate permite și cultiva acordarea maternă - abilitatea unei mame de a se conecta mai profund cu copilul ei.
