Sari la conținut

Cea mai scurtă noapte din an: Cum îi influențează pe copii

Anul acesta, solistițiul de vară aduce și cea mai scurtă noapte din an: 8 ore și 28 de minute. În plus, coincide cu Luna Plină care poartă numele de "strawberry moon". În ce fel influențează aceste aspecte somnul bebelușilor și al copiilor, în general?

21 iunie, Solstițiul de vară, punctează cea mai lungă zi din an și, implicit, cea mai scurtă noapte. Mai precis, de la apus până la răsăritul soarelui vor fi doar 8 ore și 28 de minute. Totodată, potrivit DailyMail, în acest an cea mai scurtă noapte coincide și cu Luna Plină care poartă numele de "strawberry moon", deoarece are o culoare specială. Practic, în emisfera nordică avem o Lună Plină mai mare decât de obicei.

Un fenomen destul de rar care poate avea influențe asupra persoanelor sensibile, cu precădere asupra copiilor și vârstnicilor.
Pentru că cei mici pot fi ceva mai iritabili în această perioadă, specialiştii atrag atenţia că numărul de ore de somn trebuie menţinut constant.

►Citește și Câte ore trebuie să doarmă un copil

  • Iată cum îl poți ajuta pe prichindelul tău să aibă un somn liniștit:
  • În funcție de vârsta puiului tău, încearcă să nu-l lași să doarmă prea mult după-amiaza, pentru că îi va fi mult mai greu să adoarmă seara.
  • Chiar dacă se va întuneca foarte târziu, nu sări peste ora obișnuită de culcare a puiului tău. Trage jaluzelele sau draperiile și asigură-te că în camera este destul de întuneric. Folosește lumina de veghe dacă cel mic este obișnuit cu ea.
  • Nu te abate de la rutina pregătirii înainte de culcare. Nu renunța la băița de seară, ori la povestea de “Noapte bună” și nici nu uita de biberonul cu lapte sau de sesiunea de alăptat înainte de somn. Este important să respecți ritualurile cu care cel mic a fost obișnuit.

►Citește și Consecințele lipsei de somn la copii

Dacă observi că programul piticului tău s-a dat peste cap – nu mai doarme la orele obișnuite, nu intra în panică! În curând, lucrurile se vor liniști și veți reveni la vechea rutină!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!