Îmi aduc aminte foarte bine emoțiile din ziua în care s-a născut Mark. După 9 luni de așteptare, în sfârșit sosise momentul să-mi văd copilul și eu era c@c@t pe mine cu totul. Când mi l-a adus neonatoloaga, nu cred că am respirat până nu mi-a zis că e ok. Mă rog, n-a fost perfect ok, pentru că lichidul amniotic avusese nu-știu-ce culoare și mi-au cerut acordul să-i împungă degețelul pentru a vedea dacă are vreo infecție în sânge. N-a avut, dar gândul că ființa aia mică, A MEA, urma să fie supusă unei intervenții (oricât de minore) mi s-a părut groaznic la acel moment.
(...)
Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro
Sursa foto: https://www.cugetliber.ro/
