Cel mai mic bebeluș din România a fost externat, după ce a petrecut mai bine de 3 luni într-un incubator al maternității din Constanța. Fetița s-a născut la doar 24 de săptămâni, cântărind doar 950 de grame.
Totul a început la 24 de săptămâni, după morfologia de trimestru doi, unde am făcut o hipertensiune indusă de sarcină şi a rezultat lipsa lichidului. Totul a fost de cauză placentară, motiv pentru care a trebuit să fiu operată de urgenţă, să fie scoasă bebelina, să aibă o şansă, a povestit proaspăta mămică, Andreea Pascal.
Citește și Fotografii răscolitoare. Mame care îşi îmbrăţişează copiii născuţi prematur.
Imediat după naștere, bebelușul prematur a fost dus la Terapie Intensivă, unde a primit tratament şi hrană specială, fiind monitorizată non-stop de medici. Pe parcursul celor 3 luni, tot personalul medical a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o ține în viață pe micuță.
A stat 95 de zile la incubator, iar sentimente de la neputinţă, pentru că o vedeam acolo şi nu puteam să îi fac nimic, nu puteam să o ating la tristeţe, pentru că s-a întâmplat mult prea devreme, la fericire, când auzeam că ia în greutate, că mănâncă, tot felul de sentimente, a spus mama ei.
Fetița a fost externată cu peste 2500 de grame
Am avut şi momente de panică pe care le-am trecut cu bine. Ne-am luptat cu toţii de la cel mai mic la cel mai mare ca totul să iasă perfect. Drept urmare, acest copil a plecat acasă sănătos, la greutatea de 2.545 de grame, a declarat Georgia Ioana Oglindă, medic primar Neonatologie Constanţa.
Rata copiilor născuţi prematur în România depăşeşte 10%, faţă de 8% cât este la nivel mondial. Îngrijirea micuţilor care vin pe lume prea devreme înseamnă perioade foarte dificile pentru părinţi, eforturi susţinute din partea medicilor neonatologi dar şi costuri mari pentru sistemul de sănătate.
Cătălin Cîrstoveanu, neonatolog: La noi, timpul mediu de îngrijire este de cam treizeci de zile, pentru că avem pacienţi cu o lungă spitalizare. Unii stau şase luni, unii un an. Am avut pacienţi care au stat chiar şi trei ani de zile în spital.
Cel mai mic bebeluş din lume s-a născut în Singapore, în 2020. Avea 212 grame, 24 cm lungime şi a fost externat după 13 luni de tratament.
Sursa foto: Captură Digi24