Sari la conținut

Cinci comportamente ciudate, dar normale, ale bebeluşilor

Or fi ei simpatici, amuzanţi, drăgălaşi, dar bebeluşii mai au unele faze care te sperie sau, cel puţin, te pun pe gânduri. Sunt absolut normale, însă, şi le stimulează dezvoltarea.

Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat foarte repede după ce am devenit mama este: bebeluşii sunt imprevizibili. În ciuda încercărilor noastre de a-i baga în nişte tipare, nişte ore fixe de masă şi somn, nişte termene fixe pentru dezvoltare, cei mici nu încetează să ne surprindă cu reacţiile lor, cu expresiile lor şi succesiunea acestora, cu schimbările bruşte de stare de spirit şi aşa mai departe. Şi uneori surpriză este atât de mare, încât ne întrebam unde a dispărut bebeluşul acela delicios care ne umplea sufletul de bucurie cu câteva minute înainte.

Cu toate astea, există câteva reacţii ciudate ale bebeluşilor la care rămânem un pic blocaţi, până să ne învăţăm cu ele:

1. Plâng din senin, parcă li se rup plămânii, iar ţie ţi se rupe inima de mila lor şi nu ştii ce să le faci pentru că, aparent, n-au niciun motiv de supărare. Iar în secunda următoare sunt senini şi luminoşi, de parcă nici n-ar fi fost bântuiţi de o criză. Cel mai înţelept ar fi să accepţi aceste momente ale copilului, pentru că plânsul îl ajută să scape de stres. Nu te enerva, ci ia-l în braţe, consolează-l, iar cel mic va învăţa în timp că este în regulă să îţi exprimi sentimentele şi atunci când ele sunt negative, pentru calmarea lor.

►Citește și Soluţia naturală pentru a adormi bebeluşii uşor – ciclul de 90 de minute

2. Au reflexul Moro, adică deschid larg braţele atunci când sunt ridicaţi de la orizontală. Se manifestă mai ales în primele săptămâni de viaţă, până pe la trei luni, şi, într-adevăr, arata foarte ciudat. Acest reflex s-a dezvoltat de-a lungul sutelor de ani ca o plasă de siguranţă din cauza numeroaselor situaţii în care bebeluşii au fost scăpaţi din braţe. Dar e de bine: înseamnă că sistemul nervos al copilului se dezvoltă cum trebuie.

3. Sughiţ continuu. La început, te sperii un pic. Apoi pare amuzant. Dar devine chiar enervant când vezi că nu se opreşte. Însă nu trebuie să fie deloc de speriat, mai ales în primele luni de viaţă, când funcţiile micului organism nu sunt încă stabile şi nu lucrează că unse. Sughiţul apare, de cele mai multe ori în cazul bebeluşilor, atunci când aceştia inspiră şi înghit în acelaşi timp. Dacă vezi că alăptatul sau biberonul cu lapte nu funcţionează, du-ţi copilul într-un mediu mai liniştit, pentru că sughiţul excesiv poate fi şi semn de suprastimulare.

►Citește și 20 de lucruri surprinzătoare în primul an de viaţă al bebeluşului

4. Dau din cap în disperare. Al meu a început să facă asta la scurt timp după diversificare, la mesele solide. Dădea din cap „nu, nu, nu”, de parcă nu i-ar fi plăcut mâncarea, dar guriţa tot o deschidea. Prin urmare, nu era vorba de gust. Apoi am aflat că bebeluşii – mai ales băieţii – au tendinţa (sursa pe care am găsit-o spunea că astfel de manifestări încep în jurul vârstei de 10 luni, dar al meu face asta de pe la şase) să dea din cap stânga-dreapta sau fata-spate (ca nişte veritabili rockeri la un concert) sau chiar să se dea cu capul de diverse suprafeţe – cel mai adesea, de pătuţ. Atât timp cât o fac în siguranţă, nu e nicio problemă. Este modul lor de a arăta că au descoperit ritmul, de a administra durerea provocată de erupţiile dentare, de a se elibera de stresul acumulat când apare ceva nou în viaţa lor (mâncatul cu linguriţa, mersul de buşilea, mersul în picioare, dormitul într-un loc nou etc.), de a scăpa de tensiunea acumulată peste zi sau de a adormi mai repede.

5. Dorm cu ochii deschişi. Arată groaznic – unde mai pui că te cuprinde disperarea la gândul că bebeluşul abia culcat s-a şi trezit! De fapt, este absolut normal ca bebeluşii să doarmă cu ochii pe jumătate deschişi – deşi nu s-a descoperit motivul care provoacă acest fenomen. Cea mai plauzibilă supoziţie este că cei mici petrec mult mai mult timp în somnul de tip REM (n.r. Rapid Eye Movement, etapă a somnului în care au loc visele) decât adulţii: 50% faţă de 20% în cazul nostru. Această fază a somnului este cea mai activă, cea în care au loc acele mişcări rapide ale globilor oculari în orbite – poate de asta bebeluşii nici nu pot închide ochii complet, poate au pleoapele prea mici încă, mai ştii?

Sursa: www.parenting.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!