"Comunicarea eliminării e cheia – va învăța atât de repede, încât va deveni un nou trend", spune o mămică ce și-a învățat copilul cu olița mai repede decât am crede.
Marnie Holmes, o mămică de doi din Sydney, susține workshopuri și prezentări online prin care învață mămicile cum să își obișnuiească bebelușii cu olița, folosindu-se de metoda comunicării eliminării sau a antrenamentului timpuriu la oliță.
Marnie susține că metoda comunicării eliminării presupune mai de grabă urmărimea gesturilor, a semnalelor și a comportamentului non verbal al copilului, din momentele în care își face nevoie, și acționarea în timp rapid, astfel încât să fie pus pe oliță înainte să mai aibă timp să se murdărească. Metoda presupune o atenție deosebită din partea îngrijitorului, astfel încât să ajungă să cunoască ritmul și gesturile copilului, înainte de a fi prea evidente și a deveni prea târziu.
Este importantă comunicarea nevoilor și mai puțin antrenamentul propriu-zis la oliță. Tehnica încurajează utilizarea independentă a toaletei de la vârste fragede, în special pentru susținerea igienei și a sănătății copilului. Este o metodă ce nu presupune forțarea sau obligarea copilului, axându-se pe nevoile lui și pe starea lui generală de bine.
► Citește și Cum învăţăm copilul să facă la oliţă? Metoda celor trei zile care, teoretic, nu dă greş
Comunicarea eliminării – scurt istoric
Deși metoda este prima folosită dintotdeauna (cu siguranță mămicile noastre au aplicat-o pe noi), termenul și conceptul au fost introduse în anul 2001 de către Ingrid Bauer. Aceasta a călătorit în India și în Africa, unde a constatat că majoritatea mamelor lasă copiii fără scutece și, cu toate acestea, cei mici erau învățați să anunțe într-un anumit fel că vor să urineze, chiar de la vârste foarte fragede.
Eu recunoașteam fățuca micuțului, când făcea caca. În fapt, cred că toate mămicile pot face asta, spune Marnie.
În urmă cu 19 ani, pe când primul ei copilul avea șase luni, a decis să îl punîă pe oliță pentru a face treaba mare. Din acel moment, a început călătoria metodei comunicării eliminării, iar acum le învață și pe celelalte mămici cum să procedeze.
Îmi dădeam seama că face caca și o puneam imediat pe oliță. Nu mai așteptam să facă în scutecel, să se murdărească și să șterg apoi, povestește Marnie.
Cu cea de a doua fetiță, Marnie a început metoda comunicării eliminării încă de la trei săptămâni, punând-o pe oliță dimineața și după fiecare somn.
Comunicarea eliminării – Când poate fi începută
Recomandat este intervalul 0-18 luni, însă ideal este imediat de la naștere, la 2-3 săptămâni de la naștere sau cel târziu până la 6 luni. Cel mai bine este să se înceapă simultan atât pentru urinare cât și pentru defecare. După vârsta de 18 luni antrenamentul la oliță necesită o abordare diferită.
Momentul ideal este acum, susține Marnie. Nu este despre învățatul la toaletă, ci despre învățatul împreună, continuă ea.
Fără existența unui mediu virtual, Marnie a început să învețe mămicile despre această tehnică în urmă cu 16 ani
Comunicarea eliminării – Cum se face, de fapt
Presupune în principal citirea semnelor pe care copilul le oferă privind nevoia de a elimina, printre care se numără:
• are o stare de agitație produse de disconfort
• face față tensionată, încruntată;
• privire concentrată;
• oprirea dintr-o activitate pe care o desfășura.
• se înroșește la față;
• musculatura abdominală se contractă;
• corpul se tensionează;
• se uită în gol;
• are tendința de a împinge în picioare;
• își modifică rata respiratorie;
• prezintă o stare de liniștire rapidă, rămânând tăcut și nemișcat pentru un moment;
• modificări ale expresiei feței, de la zâmbet la încrutare;
• oprirea din supt și refuz al alimentelor;
• dacă este în cărucior se poate agita;
• își pierde instant interesul pentru o activitate pe care o desfășura la acel moment;
• dacă este mai mare se poate ascunde într-un loc sau poate încerca să își dea jos pantalonii sau scutecul.
După observarea acestor indicii, bebelușul trebuie poziționat pe oliță sau pe toaletă. În timp, odată ce procedura continuă, copilul va învăța să detecteze singur nevoia de a elimina și eventual să asocieze această nevoie cu olița și toaleta.
Metoda presupune două faze:
1) poziționarea copilului în brațele tale deasupra unui recipient, imediat de la naștere și în perioada în care dezvoltarea insuficientă a copilului nu îi permite să își susțină singur greutatea corpului.
2) așezarea copilului pe oliță/toaletă, când acesta poate sta singur în șezut (olițele transparente sunt foarte utile în această etapă). Tehnica presupune și utilizarea încurajărilor, a cuvintelor pozitive, a recompenselor și lipsa totală a pedepselor.
Comunicarea eliminării – cât durează deprinderea
Depinde de copil. Unii se învață mai repede, alții mai greu. Important este ca părinții să fie vigilenți, să observe cât mai des semnalele. Recomandat este ca la început copilul să și stea fără scutecel pe el, ziua, poate a se învăța el singur cu senzația de libertate de funduleț și a-i veni de la sien nevoia de a se așeza pe oliță, atunci când își face nevoile.
Un studiu publicat în jurnalul Developmental and Behavioral Pediatrics (2004) arată că, începută imediat de la naștere, metoda a dat rezultate, fiind învățată de către copil până la vârsta de 5 luni, acesta reușind să întârzie eliminarea până la poziționarea pe oliță sau pe toaletă.
Comunicarea eliminării – controverse
Deși este cea mai veche metodă de obișnuire a copilului la oliță, există și controverse în dovedirea utilității.
Mulți sunt de părere că bebelușii nu au capacitate de control asupra vezicii urinare sau sfincterului anal. Studiile contrazic însă această părere. Dezvoltarea vezicii urinare și a sfincterului anal urmează următoarea schemă: inițial bolurile fecale se reglează și devin mai regulate și mai puțin frecvente; ulterior se dezvoltă controlul asupra sfincterului anal, urmat de controlul vezicii din timpul zilei, iar la final copiii dobândesc control asupra vezicii în timpul nopții.
Unele studii menționează că cei mici încep să aibă control complet asupra vezicii și sfincterului după vârsta de 2 ani, însă comunicarea eliminării nu necesită acest control complet, ci doar abilitatea de a întârzia eliminarea urinei și a bolului fecal.
